Naştere ca în evul mediu. O tânără a adus pe lume un copil asistată de mama ei

O tânără din judeţul Botoşani a născut singură acasă, asistată doar de mama ei. Femeia a reuşit să aducă pe lume un copil sănătos. Nu a fost niciodată la un control pentru monitorizarea sarcinii.

Tânăra are 21 de ani şi este din comuna Suliţa. Naşterea a avut loc, luni, în casa părintească. Gravida ar fi trebăluit prin gospodărie, a depus efort prea mare şi a provocat naşterea. În momentul în care femeia a intrat în travaliu şi-a anunţat mama. Naşterea a avut loc într-o cameră a casei iar moaşă a fost mama tinerei.

Botoşăneanca a născut un copil  sănătos de peste 2 kilograme greutate. După naştere, mama tinerei a chemat şi ambulanţa. Mama şi bebeluşul au fost duşi la Maternitatea Botoşani şi se află în stare bună. Tânăra nu a avut deloc monitorizată sarcina şi nu a fost la niciun control medical. Mai mult decât atât s-ar afla deja la a patra naştere, scrie Adevărul.

 

Spune-ne opinia ta