”Nașa Ana” a împlinit 100 de ani, toată comunitatea i-a urat sănătate și pace sufletească! - FOTO

În vreme de pace sau de război, în comunism sau democrație, la tinerețe sau în senectute, Bunica Ana a știut să își păstreze drumul drept, să trăiască în demnitate și să țină în tăcere gândurile dureroase, pentru a nu-i întrista pe alții, dar și pentru a nu deznădăjdui.

La 100 de ani, bunica din Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, își dorește în primul rând sănătate și pace, pentru tihna de a-și primeni sufletul.

 

”Astăzi am avut bucuria și onoarea de a o sărbători pe doamna Ana Avădanei, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. În semn de respect și prețuire pentru exemplul de viață oferit generațiilor care au cunoscut-o, i-am transmis gândurile noastre de sănătate, liniște și binecuvântare. La mulți ani, tanti Ana! Dumnezeu să vă dăruiască în continuare sănătate, pace sufletească și zile senine alături de cei dragi!”, a transmis primarul Ovidiu Domunco, cel care i-a fost alături Bunicii Ana la ceas aniversar.

A fost sărbătoare și în Parohia ”Sf. Gheorghe” Ionășeni, din Vârfu Câmpului, unde Bunica Ana - sau ”Nașa Ana”, așa cum este cunoscută de enoriași - a fost de asemenea onorată la împlinirea unui secol de viață.  

”Un secol de viață și o lecție simplă: credința în Dumnezeu și dragostea pentru oameni dau sens fiecărui an. La 100 de ani, "Nașa Ana", așa cum o știm cu toții, rămâne un exemplu de statornicie și lumină pentru comunitatea noastră. Să ne trăiești, tanti Ana, exemplul tuturor de viață trăită în Dumnezeu!”, este urarea care s-a auzit în biserică.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...