Momente de bucurie și spiritualitate creștin-ortodoxă alături de seniorii din Dorohoi! (Foto)

Miercuri, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice al municipiului Dorohoi, în prezenta unor seniori ai municipiului Dorohoi, prin Direcția de Asistență Socială și Protopopiatul Dorohoi, s-a derulat o activitate cultural-misionară și de spiritualitate creștin-ortodoxă.

Acțiunea a avut loc ca urmare a declarării anului 2024, de către Sfântul Sinod, drept ”Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și al doctorilor fără de arginți”, dar și în spiritul bucuriei din perioada prepascală în care ne aflăm.

Atelierul de lucru a fost intitulat ”Obiceiuri, tradiții și superstitii populare de Sfintele Paști la români". Referatul a fost susținut de preotul Teodor Ciurariu, iar după expunerea temei a avut loc un dialog interactiv cu participanții despre tradițiile poporului român din această perioadă.

 

”La finalul activității am oferit tuturor participanților câte o iconița cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, el însuși vindecător cunoscut al bolilor incurabile, doctor fără de arginți și ocrotitor al vârstnicilor și ne- am propus să ne întâlnim în viitor cât mai des. Iconițele le-am primit și noi în dar de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin grija Mitropolitului nostru Teofan. Mulțumesc tuturor participanților, domnului Amarie Daniel și tuturor celor implicați în această frumoasă acțiune. Mulțumesc pentru ospitalitate și dragostea cu care am fost primiți pentru tratație, prăjiturelele cu gem și ceaiul intens aromat (aici am băut cel mai bun ceai de menta din ultimul timp)”, a mărturisit pr. Teodor Ciurariu, de la Capela Spitalului Municipal din Dorohoi.  

Începând cu 14 martie 2022, la Dorohoi funcționează Centrul de zi pentru persoane vârstnice, de tip centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber. Noul centru de zi oferă servicii de socializare destinate persoanelor vârstnice și are misiunea de a preveni marginalizarea persoanelor vârstnice după ieșirea la pensie, prin promovarea unei vieți active și demne și prin facilitarea unor condiții și oportunități de socializare și petrecere a timpului liber într-un mod util.

Activitățile și serviciile sociale sunt: socializare și petrecerea timpului liber ( jocuri de societate - rummy, șah, table, cărți, presă); cursuri de abilități practice (gastronomie, fitoterapie); consiliere psihologică și cursuri de dezvoltare personală; consiliere socială și suport informațional; activități de mișcare (exerciții pentru mobilitate și dans).

Persoanele vârstnice din Municipiul Dorohoi care doresc să se informeze și să acceseze aceste servicii sociale gratuite sunt așteptate în strada A.I. Cuza nr. 39.









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...