Mistreții de pe raza unei comune din Botoșani vor fi împușcați, în maximum două luni

În cadrul şedinţei Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), întrunită joi, s-au aprobat două planuri de măsuri, în urma apariției două focare noi de pestă porcină africană (PPA), la Hănești și la Vlăsinești.

Este vorba despre un focar de PPA la porc domestic într-o gospodărie din Sârbi (Vlăsineşti), la o exploataţie de două porcine şi un alt focar la porc mistreţ, pe raza comunei Hăneşti, animalul fiind găsit în urma unui accident auto. 

 

Prin urmare, cel puţin în ce priveşte cazul la porc mistreţ, s-a impus, conform rigorilor legii, ca în termen de 60 de zile, mistreţii de pe raza comunei Hăneşti să fie împuşcaţi. 

Prefectul Dan Şlincu, preşedintele CLCB, a susţinut tot azi o şedinţă de lucru şi cu reprezentanţii mai multor fonduri de vânătoare din judeţ, tematica fiind reprezentată tot de pesta porcină africană.

În condiţiile în care mistreţul este unul din vectorii de propagare a virusului PPA, vânătorilor li s-au solicitat razii pe fondurile administrate şi îndeplinirea cotei, în condiţiile în care oamenii din judeţ susţin că văd cum turme de mistreţi migrează sau simt adesea miros de cadavru de animal din culturile pe care le deţin. 

Pe de altă parte, vânătorii au precizat că fac tot ce pot însă în această perioadă a anului este o misiune grea împuşcarea mistreţilor.

„Aceste animale migrează şi, din cauza vegetaţiei bogate, sunt şi foarte greu de dibuit. Facem tot ce putem”, a susţinut Cosmin Humelnicu, şeful Agenţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS). 

Autorităţile locale au întărit şi apelul adresat proprietarilor de animale, de a respecta minimul de măsuri privind biosecuritatea, astfel încât focarele să fie ţinute sub control.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...