Măsuri de ordine la meciul de fotbal FC Botoșani – Farul Constanța

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța, partidă ce se va disputa luni, 08 august a.c., pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 21.00, iar publicul va avea acces pe stadion începând cu ora 19.00.

 

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Conform prevederilor art. 14 din actul normativ menționat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.           

Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

(Comunicat de presă emis de IJJ Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 7 octombrie 2026: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah; Sfinţii Mucenici Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihronie

astăzi, 07:00

Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305), erau romani de neam şi dregători de frunte în armata împărăţiei. Ei se bucurau de mar...

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...