Aproape 200 de amenzi aplicate de polițiști pentru consum de droguri și alcool, în timpul unor acțiuni desfășurate în weekend (fotogalerie)

Polițiștii botoșăneni au aplicat aproape 200 de amenzi în valoare de peste 66.000 de lei, în timpul unor acțiuni desfășurate sâmbătă și duminică, pentru combaterea faptelor de natură penală privind consumul de alcool și droguri, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, au fost angrenați aproximativ 100 de polițiști și jandarmi, însoțiți de un câine antrenat în depistarea substanțelor psihoactive, specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale și rutieră.

Activitățile au vizat zonele aglomerate și obiectivele economice din municipiul Botoșani, orașul Săveni, orașul Flămânzi și zona Secțiilor de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni și nr. 8 Flămânzi, forțele de ordine acționând pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale pe stradă, în baruri, cluburi, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice, consumă alcool sau droguri la volan.

„În cadrul activităților desfășurate au fost verificate și legitimate peste 500 de persoane și  controlate peste 200 de vehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 66.000 de lei. Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare”, arată IPJ Botoșani.




 

 

Spune-ne opinia ta