Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, duminică, în posesia unui cetățean din Republica Moldova aflat în tranzit, o cutie care conținea marijuana, transmite purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani, comisarul Minodora Răcnea.
Potrivit oficialului, el s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din drept pasager al unui autocar înmatriculat în Cehia ce efectua o cursă regulată pe ruta Plzen - Chișinău.
„S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei, împreună cu organele vamale, ocazie cu care a fost descoperită, în rucsacul acesteia, ascunsă într-o cutie de pantofi, cantitatea de aproximativ 10 grame de substanță vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, ambalată in folie de aluminiu, substanță posibil a fi marijuana. Ulterior, în urma controlului bagajului de cală, a fost descoperit și dispozitivul de mărunțit”, arată comisarul Minodora Răcnea.
Substanța a fost ridicată de către lucrători Biroului de Combatere a Crimei Organizate și trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate.
Bărbatul a declarat că a cumpărat substanța din Cehia pentru consum propriu, plătind suma de 1000 de coroane.
„Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept precum și introducerea sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale explozibile, precursori de explozivi restricționați, droguri, materiale nucleare sau alte materiale radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”, precizează Răcnea.