Marcel Boloș: Prima tranșă de vouchere sociale ajunge la beneficiari în perioada 20 - 24 iunie

Prima tranșă de ajutoare pentru achiziționarea de alimente şi mese calde va ajunge la beneficiari în perioada 20 - 24 iunie, a anunțat Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene.

„Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, aşa că ajutoarele aferente tranşei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20-24 iunie”, potrivit unui comunicat, citat de Digi24.

Potrivit ministrului Marcel Boloş, calendarul următoarelor tranşe va fi adaptat după jumătatea lunii iulie, astfel încât persoanele defavorizate să poată folosi cât mai urgent aceste ajutoare.

 

„Voucherele vor fi acordate în patru tranşe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde”, a explicat ministrul.

De la 1 iunie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei şi sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie. Astfel, peste 2,5 milioane de persoane vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuire şi distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

De ajutoare vor beneficia: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Persoanele eligibile, stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, nu trebuie să depună cerere pentru acordarea sprijinului. Cardul va fi livrat de către angajaţii Poştei Române şi poate fi utilizat doar pentru achiziţionarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri. Cardurile vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru cazurile în care sunt întâmpinate probleme.

În cazul în care sunt îndeplinite criteriile pentru a beneficia de ajutor însă până la finalul perioadei în care se alocă tranşa I persoanele nu au intrat în posesia cardului, acestea sunt sfătuite să se adreseze celui mai apropiat oficiu poştal, de unde vor primi îndrumări.

„Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari”, precizează MIPE.

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului, iar sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Voluntari - FC Botoșani 2-2. Spectacol total! Markovic a ratat singur cu portarul la ultima fază

astăzi, 20:38

Meciul dintre FC Voluntari și FC Botoșani s-a disputat, vineri seară, de la ora 18:30. FC Voluntari a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după doar un sezon petrecut în Li...

La plecarea unui stareț: ”Părintele Serafim era chipul blândeții, al răbdării și al statorniciei”

astăzi, 19:04

„Lupta cea bună m-am luptat, alergarea am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății…” (II Timotei 4, 7-8). Există clipe în care timp...

In Memoriam: Un botoșănean pe frontul de la Odessa

astăzi, 18:12

Locotenentul (rtr.) Baciu Dumitru Gheorghe s-a născut în municipiul Botoșani, într-o familie de țărani harnici și credincioși, fiind unul dintre cei șase copii ai soților Dumitru ...