Auzim, dar nu ne mai ascultăm unii pe alții. Vedem, dar nu mai privim către aproapele nostru. Vorbim, dar nu mai găsim cuvântul care iartă. Mergem, dar pasul se trage îndărăt. Care este DIZabilitatea ta? Când ai uitat să îmbrățișezi, să zâmbești, să cânți, să dansezi?
Botoșani, 3 decembrie. Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Copii de toate vârstele, dar și mulți adulți. Cu dizabilități, fără dizabilități. Nu știi prea bine cine și cum se împarte. De fapt, asta a fost și provocarea zilei, în viziunea organizatorilor, după cum dezvăluie Daniel Hliban, cel care conduce Sucursala Teritorială Botoșani a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.
„Am denumit evenimentul de astăzi Care este DIZabilitatea ta? Și am tăiat DIZ de la început, în ideea că trebuie să fim deschiși și să vedem care sunt (diz)abilitățile tuturor. Într-un fel sau altul poate fiecare suferă de o problemă de sănătate, poate are o barieră cu care se întâlnește în viața de zi cu zi. Problema este că la unii aceste bariere sunt mai greu de accesat, pentru unii sunt mai vizibile. Mesajul nostru este ca societatea să încerce să ridice aceste bariere”, spune Daniel Hliban.
Ziua Persoanelor cu Dizabilități a însemnat, la Botoșani, un maraton de aproape cinci ore de poveste. Ateliere de creație, grupuri de persoane cu dizabilități care au cusut ii, au pictat icoane, au pictat vase speciale, grupuri de dansatori, oameni care au cântat pe scenă, toate aceste lucruri desfășurându-se într-o stare de normalitate, de firesc și de bună dispoziție.
“Toți cei prezenți aici au venit cu inima deschisă, au venit cu sufletul deschis. Suntem toți egali, nu există diferențe, pentru că înainte de orice suntem oameni. Dacă sunt unele diferențe între noi, acest lucru nu ar trebui să fie o piedică. Unii nu văd, alții nu aud. Milităm foarte mult ca societatea să ne accepte, să ne înțeleagă și să ne ofere acea stare de normalitate pe care ne-o dorim. Nu vrem nimic ieșit din comun, ci drepturi egale, oportunități egale, cu toți cetățenii din această țară”, adaugă Daniel Hliban.
Președintele sucursalei Botoșani a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România este, de altfel, singurul interpret autorizat din Botoșani pentru persoanele cu deficiențe de auz. Le cunoaște de aproape zbaterile, le știe neputințele, cunoaște barierele.
(Valsul prezentat de tinerii de la Asociația Surzilor din Botoșani)
“De exemplu, pentru persoanele cu deficiențe de auz, lipsa posibilității de a comunica liber este o barieră foarte grea. Iar legislația oferă posibilitatea ca toate persoanele cu deficiență de auz să aibă acces la un interpret autorizat în limbaj mimico-gestual. Din păcate, la nivelul județului Botoșani există un singur interpret pentru toată comunitatea. Nu e de ajuns. Instituțiile ar trebui să aibă interpreți autorizați care să ofere sprijin persoanelor cu deficiență de auz. Încercăm noi, Asociația Surzilor, prin interpretul autorizat – persoana mea, să suplinim această nevoie, dar este foarte greu, având în vedere că persoanele cu deficiențe de auz provin din toate localitățile județului. Avem aproximativ 500 de persoane în județ, iar problemele de comunicare sunt foarte mari. Mereu întâmpinăm bariere”, spune președintele Colegiului Asistenților Sociali din România.
Oamenii cu nevoi speciale așteaptă nu doar înțelegere, ci și implicare. “E nevoie de un efort minim pentru a ne înțelege, pentru a ne accepta și de a ridica împreună această barieră grea a comunicării. Bariere de acest fel au toate persoanele cu dizabilități. Cele care sunt în scaun cu rotile au veșnica problemă a rampelor de acces, persoanele nevăzătoare au probleme la trecerea de pietoni. Problema accesibilizării este foarte grea, dar noi ne propunem să fim parteneri ai autorităților locale și, împreună, să găsim soluții”, adaugă Daniel Hliban.
Gabriel stă lipit de Mădălina. În ochii fetei stau gata să pufnească niscaiva nori de ploaie: nu i-a ieșit dansul chiar cum a vrut ea. Gabriel e serios și la fotografie stă drept ca un soldat. "Doamna, să știți că eu zâmbesc în interior", spune Gabriel și se lansează într-o adevărată teorie a văzutelor și nevăzutelor zâmbete.
Cea mai frumoasă zi din an pentru persoanele cu dizabilități a trecut. Provocarea rămâne. Care este DIZabilitatea ta? Mai știi să zâmbești, să ierți, să iubești? Ei, cei din imaginile de mai jos, știu toate acestea. Cei care au nevoie să învețe lecția acceptării, lecția asumării și a iubirii de oameni suntem noi toți, cei care privim și judecăm, cei care așezăm etichete pe chipurile lor uimite.
