Lege promulgată: La o adresă de domiciliu pot fi înregistrate cu cartea de identitate maximum 10 persoane

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane.

„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, prevede legea, conform Agerpres.

 

Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 75 lei la 150 lei.

Potrivit actului normativ, pentru ‘persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul’.

Legea mai prevede că ‘de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa persoanelor fizice’.

Cei care găzduiesc alte persoane care nu au înscrise în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv, după trecerea termenelor prevăzute, vor avea obligaţia de a se prezenta împreună cu acestea la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimţământului de primire în spaţiu, cu excepţia cazurilor în care persoanele locuiesc în interesul serviciului sau în scop turistic.

În textul în vigoare, această obligaţie este stabilită în cazul în care persoanele găzduiesc alte persoane, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile.

De asemenea, legea stabileşte că persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil.

În textul actual, persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate doar să ceară în acest termen înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...