Jandarmii botoșăneni, alături de cetățeni la evenimentele cultural-artistice și sportive organizate în județ

Manifestările cu caracter cultural-artistic și sportiv organizate în județul Botoșani în acest week-end sunt în atenția Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani, care va lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță a participanților, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice.

Duminică, jandarmii vor acorda sprijin efectivelor Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor acționa pentru asigurarea unui climat civilizat, în spiritul fair-play-ului sportiv, la meciul de fotbal disputat de echipele F.C. Botoșani - C.F.R. Cluj, începând cu ora 17:30.

 

În aceeași zi, de la ora 11:30, vor fi alături de tinerii dorohoieni la Parada Costumelor, eveniment organizat în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului ,,Primește-ne gazdă-n casă!" în municipiul Dorohoi.

Tot în acest sfârșit de săptămână, pe lângă misiunile în sistem integrat și intervenția la solicitările cetățenilor prin apel 112, jandarmii vor executa misiuni specifice în proximitatea Punctelor de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca, împreună cu polițiștii botoșăneni, precum și în cooperare cu polițiștii de frontieră în zona de competență a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

De luni, 12 decembrie, efectivele de jandarmerie vor vor avea o prezență activă la Târgul de Crăciun din Parcul Mihai Eminescu, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională care ar putea afecta liniștea și ordinea publică.

Având în vedere specificul acestei perioade, recomandăm cetățenilor să respecte legislația privind regimul materialelor pirotehnice, să le achiziționeze doar de la persoane fizice sau juridice autorizate și să nu încurajeze folosirea de către copii a articolelor pirotehnice de divertisment, având în vedere riscurile la care se pot expune chiar și în cazul celor din categoria 1 (cu un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse - steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliți etc).

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...