IPJ Botoșani: Cazierele se vor elibera doar în cazuri urgente

În contextul intrării în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3 din 24 martie și având în vedere măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus COVID 19, atât pentru protejarea personalului propriu cât și a cetățenilor, Inspectoratul de Poliție Județean a venit cu precizări.

Prezentarea cetățenilor la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va realiza numai după ridicarea interdicţiilor instituite, în cazul cererilor depuse pentru care nu se justifică urgenţa ridicării documentului.

 

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit.

„Facem apel la cetățeni să dea dovadă de înțelegere, responsabilitate și să respecte cu strictețe măsurile impuse de autorităţi. Abaterea de la măsurile impuse poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor”, spun reprezentanții IPJ Botoșani.

În conformitate cu art. 14 din Decretul Prezidenţial/16.03.2020, „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență” (inclusiv a certificatelor de cazier judiciar).

Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

Precizăm că, începând cu data de 28 martie, certificatele de cazier nu se vor mai elibera de la nivelul Poliției Municipiului Dorohoi și Poliției orașului Darabani.

Programul de lucru cu publicul al IPJ Botoşani: LUNI – VINERI (0830-1300).

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cutremur produs în această seară în județul Botoșani!

Wednesday, 21 October 2026

Miercuri seară, în jurul orei 18:03:31 (ora locală a României), s-a produs în Moldova, județul Botoșani, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 5.7 kilome...

Marius Croitoru înainte de meciul cu Petrolul de pe „Municipal”: „Este unul important, suntem obligați să-l câștigăm”

Wednesday, 21 October 2026

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una impo...

Trafic restricționat spre Vama Siret, polițiștii dirijează șoferii!

Wednesday, 21 October 2026

Pe fondul coloanelor de autotrenuri formate în Vama Siret, traficul de pe DN 2 din direcția Siret - Suceava, între Bălcăuți și intrarea în orașul Siret, a fost restricționat È...