Weekendul trecut botoșănenii și-au unit forțele pentru a aduce în fața Domnului, în Taina Sfântă a căsătoriei, doi oameni minunați care au trecut prin numeroase încercări în viață.
Irina și Mihai Aniță și-au jurat credință și au pășit împreună către o nouă viață, sprijiniți de oameni împresionați de povestea lor tristă.
Apelul a fost inițiat în urmă cu câteva săptămâni, pe rețele de socializare, atunci când Andreea Ursu, coordonatoarea Asociației „Ridică-te și umblă”, filiala Botoșani, s-a gândit că ar putea organiza o altă nuntă socială pentru un cuplu fără posibilități financiare dar cu o dorință imensă de a -și începe împreună o nouă viață.
Apelul devenise imediat viral, iar numeroși oameni își anunțau intenția de a sprijini noul cuplu cu tot ce era nevoie. De la fotograf, tort, aranjamente, coafat, manichiură, makeup, meniu, șampanie și până la rochie de mireasă, costum, verighete, locație sau nași, botoșănenii au răspuns prompt și bucuroși că îi pot ajuta pe Irina și Mihai.
„Eu m-am oferit să mă ocup de partea de aperitiv și să asigur locația, punându-le la dispoziție curtea mea exterioară. Pe Irina o cunosc de foarte mulți ani, îi cunosc suferința, și din acest motiv am vrut să-i fac o zi „altfel”. Am vrut să se simtă fericită, împlinită și să-și ia un nou start în viață, fără lacrimi, durere sau chin.”, povestește Andreea Ursu.
Și mai impresionant este faptul că în ziua lansării apelului pe rețelele de socializare, cuplul își găsise chiar și nașii de cununie.
Impresionați de povestea lor, Ioana Luchian, o botoșăneancă în vârstă de 28 de ani, a decis inițial să doneze Irinei rochia sa de mireasă. Zis și făcut, doar că pe lângă donație, tânăra nașa împreună cu soțul ei, Petru, a luat decizia de a le fi alături în fața Domnului, devenind astfel părinți spirituali.
Chiar dacă nu se cunoscuseră niciodată, între cele două cupluri s-a legat o prietenie care, spune nașa, speră să dureze pe viață.
„Am văzut apelul Andreei pe rețelele de socializare și am decis inițial doar să donez rochia de mireasă. Apoi, în urma unei discuții purtate cu soțul meu, am luat hotărârea de a-i și cununa. Ne-am văzut prima dată atunci când i-am dus rochia iar de atunci vorbim zilnic la telefon. Sperăm să avem o relație trainică și lungă. Noi le vom fi alături oricând.”, spune Irina Loghin, nașa proaspătului cuplu.
Așa se face că în mai puțin de o lună de zile, Irina și Mihai aveau nunta organizată în cele mai mici detalii, iar sâmbătă, 4 septembrie 2021, și-au oficializat relația în fața ofițerului stării civile. A doua zi, proaspătul cuplu a pășit emoționat în fața Domnului, slujba religioasă având loc la Catedrala Sf. Petru și Pavel din Botoșani.
Petrecerea celor doi miri a avut loc la reședința Andreei și a lui Sergiu Ursu, care le-a asigurat acestora meniul, punându-le la dispoziție curtea exterioară frumos decorată.
Povestea de viață a Irinei Aniță a fost mereu umbrită de necazuri și durere. În vârstă de 42 de ani, femeia a suferit un accident rutier în copilărie iar de atunci viața sa se împarte intre spital și casă. Femeia este mamă a trei copii iar relația anterioară, plină de abuzuri fizice și emoționale, nu a funcționat așa cum și-ar fi dorit.
Pășește pe noul drum alături de Mihai Aniță, în vârstă de 50 de ani, pe care l-a cunoscut în urmă cu doi ani. Nici cu acesta viața nu a fost prea darnică.
Și-a pierdut partenera de viață în urmă cu câțiva ani, iar problemele de sănătate pe care le-a avut și-au pus amprenta asupra fizicului.
În urma bolii de plămâni, bărbatul abia își mai simte picioarele. Cu toate acestea, Mihai lucrează în construcții și speră că noul drum care i s-a deschis recent să-i schimbe în bine viața.