Focul i-a luat tot, Otinel a rămas cu trei câini și un pui de pisică. ”Haideți să facem ca acest Crăciun să fie cu adevărat special!”

În urma unui incendiu violent, din căsuța lui a rămas doar cenușa. Acum privește neputincios dezastrul.

Alături de el trei câini, un pui de pisică, un cocoș, o rață și o găinușă. Muncește cu ziua prin sat pentru o fărâmă de pâine pe care o împarte cu cele câteva suflete care i-au rămas aproape.

Nenorocirea s-a întâmplat în urmă cu câteva zile în satul Baranca, comuna Hudești, din județul Botoșani. Este povestea unui bărbat de 56 de ani și a câtorva suflete care acum îndură împreună frigul iernii și foamea.

 

Cu umilință și smerenie, Otinel-Florin Munteanu nu îl judecă pe Dumnezeu pentru nenorocirea care s-a abătut asupra sa. Însă așteaptă ca divinitatea să îi aducă aproape oameni cu suflet mare care să îl ajute să treacă peste greutățile care s-au abătut asupra lui.

”În această perioadă de sărbători, când luminițele strălucesc și colindele răsună, suntem chemați să aducem speranță și căldură într-o inimă rănită și în sufletele fragile ale celor care nu au niciun loc de refugiu. Această poveste nu este doar despre un bărbat și animalele sale, ci despre noi. Suntem chemați să arătăm compasiune și să ne unim forțele pentru a-i oferi sprijin în această oră de cumpănă”, transmit cei de la Glasul Nordului (detalii despre cum puteți ajuta aici).

Comunitatea s-a mobilizat și anunță o colectă de fonduri la Primăria Hudești pentru a ajuta la reconstrucția vieții acestui bărbat.

”Contribuțiile dumneavoastră vor face posibilă restabilirea unui adăpost cald și sigur, unde poate începe procesul de vindecare și refacere. Fiecare gest contează. Împreună să facem posibilă o minune de Crăciun pentru unul dintre semenii ai noștri. În timp ce ne bucurăm de căldura și lumina sărbătorilor, haideți să nu uităm de cei aflați în umbra suferinței. Prin generozitatea și compasiunea noastră, putem aduce o rază de lumină în viața celor afectați de această tragedie. Haideți să facem ca acest Crăciun să fie cu adevărat special, reînnoind speranța și refacând viața pentru un membru drag al comunității noastre”.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Obiect zburător prăbușit în județul Suceava, după alerta cu dronă de la Botoșani. Autoritățile trimise la fața locului!

astăzi, 17:23

Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor dou...

Ziua Porților Deschise la Botoșani: Cetățenii au trecut pragul pompierilor! (Foto)

astăzi, 17:15

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie, porțile subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga&...

VIDEO! O nouă alertă de dronă la Botoșani, mesaj RO-ALERT!

astăzi, 16:33

O nouă alertă de dronă emisă de autorități în județul Botoșani. populația a fost alertată prin RO-ALERT. Potrivit unor cititori, drona a fost văzută și filmată în timp ce ...