Polițiștii efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 14 ani, din comuna Blândești, declarată dispărută de către familie, informează Inspectoratul de Poliție Județean din Botoșani.
Potrivit sursei citate, Georgiana Alexandra Plugaru a plecat de acasă miercuri, în jurul orei 17:30, moment din care nu a mai contactat familia.
Semnalmentele acesteia sunt următoarele: circa 1,30 metri înălțime, aproximativ 45 de kilograme, păr șaten și creț, ochi albaștri.
Când a părăsit domiciliul, purta o bluză roșie cu dungi albe, pantaloni de culoare verde, papuci cauciucați și un fes cu model floral.
Cetățenii care dețin informații ce pot conduce la localizarea minorei, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.