E interzis în România din acest weekend! Nu mai ai voie să te opui. Iei amenzi usturătoare

Pe data de 3 iulie a intrat în vigoare legea care le permite proaspetelor mămici să alăpteze în public. Cei ce se opun vor primi sancțiuni consistente.

Sâmbătă, 3 iulie, a intrat în vigoare legea alăptatului în public. Astfel, proaspetele mămici pot să își alăpteze pruncii în public, iar cei care se opun vor primi amenzi de până la 2,000 de lei.

Potrivit proiectului, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

 

Femeile pot alăpta în public. Ce amenzi riscă cei care se opun

Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.

În urmă cu o lună, Proiectul de lege privind alăptarea în spaţiile publice a fost adoptat de Camera Deputaților cu 279 de voturi „pentru” şi o abţinere. Legea a fost publicată joi, 1 iulie, în monitorul oficial.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...