Ajutoarele sociale vor creşte în fiecare an

Un act normativ pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în data de 30 iunie, fiind deja trimis SGG pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalităţii.

Mai exact, este vorba de actualizarea anuală a Indicatorului Social de Referinţă (ISR) începând cu data de 1 martie 2022.   Indicatorul social de referinţă se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire.

 

Creşterea urma să aibă loc etapizat, parlamentarii stabilind că „valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, după cum urmează:   a) la data de 1 ianuarie 2021 - 780 lei;   b) la data de 1 ianuarie 2022 - 990 lei;   c) la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei”.  Ulterior, începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă va fi modificată anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior, mai prevede proiectul adoptat.   Impactul bugetar al creşterii într-un singur an era calculat de iniţiatorul legii la 10,4 miliarde lei anual, sau 0,99 puncte procentuale din PIB (2019), în timp ce Guvernul estima un impact bugetar anual de 856 milioane de lei lunar, adică peste 10 miliarde de lei anual. Dat fiind că parlamentul a votat o creştere etapizată, impactul bugetar ar urma să fie de circa 0,4% din PIB, potrivit iniţiatorul proiectului.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Wednesday, 14 October 2026

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

Wednesday, 14 October 2026

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

Wednesday, 14 October 2026

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...