Drama unui tinere mame diagnosticate cu cancer: ”Nu mi-am strâns copilul în brațe de patru luni”

Pentru Ana, o tânără mămică în vârstă de numai 28 de ani, universul s-a schimbat într-o clipă. De la bucuria unei căsătorii împlinite, de la emoția de a fi mamă pentru prima dată, de la împlinirea pe care ți-o dau relațiile autentice de prietenie - la deznădejde, disperare, neputință, o frică ce paralizează.

Totul se poate schimba într-o secundă. Ne surprindem rostind destul de des această frază, fără să știm exact ce înseamnă. Și mai mulți încercăm să trăim în prezent ori să găsim o cheie magică ce ar putea să ne scape de probleme. Nu ne dăm însă seama că NU avem de fapt nicio problemă, decât atunci când totul se schimbă într-o secundă.

”În luna martie am răcit foarte tare. Din cauza temperaturii care nu mai scădea, am ajuns la spital. În loc să plec de acolo cu o rețetă, am plecat cu o sentință: mielodisplazie, un tip de cancer al sângelui care împiedică organismul să producă celule sănătoase. Nu am înțeles imediat ce mi se întâmplă. A fost ceva cutremurător. Nu concepeam să trăiesc așa ceva”.

 

Întreaga lume a Anișoarei a fost zguduită din temelii. Deși a fost încurajată de medici, care i-au explicat că în acest moment există tratament pentru afecțiunea de care suferă, analizele de laborator arătau tot mai rău.

”Am început de urgență ședințele de chimioterapie. Au urmat nopți nedormite, dureri groaznice, stări de vomă. Viața mea s-a schimbat complet. Nu mai pot avea grijă de băiețelul meu în vârstă de numai 5 anișori. Nu l-am mai ținut în brațe de 4 luni. Ne vedem doar pe cameră. În ultimul timp nu mai vrea să vorbească. E supărat că nu mai merg acasă. Nu mai am grijă de casă, de soț. Nu mai merg la serviciu. Îmi petrec ziua pe un pat de spital, mă rog și sper să simt cât mai puțin…greața, oboseala, deznădejdea, teamă,” a mărturisit Ana.

Obișnuită să aibă grijă de toți cei din jur, tânăra mămică se simte neputincioasă. Soțul e cel care îi e sprijin în călătoria spre capătul bolii. Tot el a fost cel care a apelat la ”Asociația Salvează o inimă” în momentul în care a realizat că șansele Anei de supraviețuire stau într-un transplant de măduvă osoasă care costă nu mai puțin de 100.000 de euro.

”Atât costă viața mea. E singura șansă de a fi din nou alături de băiețelul meu dulce. Familia mea nu are puterea financiară să strângă atâția bani, într-un timp atât de scurt, fiecare secundă care trece este importantă. Orice donație cât de mică, orice leu este binevenit pentru mine, este un pas mai aproape de supraviețuire,” ne roagă cu speranță Anișoara.

În acest moment soții Todorciuc sunt deja în Turcia. Ana a început un tratament de pregătire în vederea transplantului, deși familia nu dispune încă de suma necesară.

”Tânăra mămică speră că prin ajutorul nostru va reuși să învingă boala. Fără noi nu are nicio șansă. Aflată acum pe patul unui spital din Turcia, în așteptarea unei minuni, Ana se gândește doar la ziua în care își va îmbrățișa băiețelul. Împreună o putem ajuta să depășească această grea cumpănă a vieții,” spune Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/ana-todorciuc/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, Ana Todorciuc!



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Locul din România care l-a inspirat pe Eminescu și care atrage anual mii de turiști. Nu este din Botoșani!

astăzi, 11:22

Codrii de Aramă alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în județul Neamț, pe teritoriul admi...

Botoșăneancă surprinsă de polițiști cu țigări de contrabandă, în urma unui control în trafic!

astăzi, 11:03

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru verificarea legalității conducătorilor auto și pentru menține...

(P) Arome și tradiții: cum alegi băuturile potrivite pentru momente speciale

astăzi, 10:35

Fie că este vorba despre o seară relaxantă acasă sau despre o petrecere între prieteni, alegerea băuturii potrivite poate influența atmosfera și calitatea momentului. Printre cele mai apr...