Dramă într-o familie din Botoșani. Un copil a murit la naștere, în drum spre Maternitate

Un bebeluș a murit la naștere, în cursul zilei de luni, în drum spre Maternitate.

O femeie de 38 de ani, din Dângeni, însărcinată în luna a șaptea, a simțit dureri puternice când se afla acasă și a cerut ajutorul celor de la Ambulanță.

Femeia a fost preluată de un echipaj și transportată spre Maternitate, însă pe drum s-a declanșat nașterea. Copilul se afla însă într-o poziție dificilă, astfel că a ieșit invers, rămânând cu capul blocat în interiorul uterului, din cauză că era mic, cântărind doar 1200 de grame.

Echipajul de la Ambulanță a cerut sprijin de la echipajul SMURD, iar micuțul a fost scos, în cele din urmă, însă fără semne vitale. Atât el, cât și mama, au fost duși la Maternitate, copilul fiind resuscitat pe drum, însă din păcate fără succes, fiind declarat decesul.

Urmează ca trupul micuțului să fie supus unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la lucrări fără aviz până la semnalizarea deficitară a acestora, polițiștii au amendat mai mulți executanți!

astăzi, 10:35

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumu...

LA MULȚI ANI! Ierarhul născut în Știubieni își serbează astăzi ziua de naștere!

astăzi, 10:15

Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960 la Știubieni, județul Botoșani, o zonă în care credința are un rol foarte important în viața oamenilor, și a fost botezat Vasile de e...

Usturoiul bunicilor nu a dispărut: Un tânăr din Botoșani ține tradiția vie! (Foto)

astăzi, 10:04

La 36 de ani, Cătălin Dulgheriu din Copălău, județul Botoșani, duce mai departe o tradiție care a făcut zona cunoscută: cultivarea usturoiului. Lucrează 3 hectare, se luptă cu lipsa oame...