Document de identitate fals descoperit la vama Stânca. A fost cumpărat cu 350 de euro

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă, transmite Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani.

Potrivit sursei citate, documentul fals a fost depistat în timpul unui control, în noaptea de marți spre miercuri, când microbuzul în care se afla bărbatul a tranzitat granița.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals”, se arată într-un comunicat al STPF Botoșani.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate prin intermediul unei persoane pe care nu o cunoaște, plătind suma de 350 de euro, cu intenţia de a obţine un loc de muncă în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Spune-ne opinia ta