Pentru Monica Mandache, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, 2019 reprezintă anul în care a început cea mai neagră perioadă din viața sa.
Până atunci, totul a decurs normal, fără vreun semn că ceea ce ar putea să vină îi va schimba atât de mult destinul încât va ajunge la limita dintre viață și moarte.
De la durere pelvină la cancer
Pentru îndrăgita profesoată în vârstă de 42 de ani, calvarul a început în urmă cu doi ani, când o banală durere în zona pelvină, urmată de sângerări, îi ridicase semne de întrebare.
S-a adresat medicului, a făcut numeroase investigații, iar cele mai sumbre previziuni au devenit, în scurt timp, realitate: CANCER.
De atunci, Monica se află într-o continuă luptă pentru supraviețuire, în care inamicul nevăzut pune stăpânire, fără voia sa, pe trupul său firav.
„În anul 2019 am început să am probleme de sănătate. Au început întâi durerile în partea pelvină, urmate de sângerări. M-am adresat medicului, am făcut numeroase ecografii, am făcut testul Papanicolau și nu a ieși bun.
Mi s-a administrat un tratament pentru dureri. Așa m-am chinuit până în luna decembrie. Atunci m-am hotărât să schimb medicul ginecolog pentru că am văzut că nu aveam niciun rezultat iar durerile erau din ce în ce mai mari.
Următorul medic mi-a zis să mă aștept la cancer, mai ales că mama mea fusese diagnosticată cu această boală. Deși a avut două cancere, mama a depășit mult mai ușor decât mine această boală. Am făcut un chiuretaj uterin biopsic, iar rezultat a fost cancer”, povestește Monica Mandache.
„Acum când mă gândesc, depresia pe care am avut-o la început era o nimica toată”
Femeia s-a adresat apoi Institutului Regional de Oncologie din Iași. Acolo a făcut numeroase investigații, multe în privat, pentru că la stat, spune ea, trebuia să aștepte și trei luni pentru o programare.
„Pe data de 13 februarie 2020 am fost operată, histerectomie totală, iar de atunci au început problemele. Imediat după operație nu am mai putut să mănânc, vomam, și aveam două ațe prinse de stomac.
La o săptămână, am intrat din nou în operație, mi-a dezlegat ațele și mi-am revenit. Nu m-am gândit nicio clipă că se poate întâmpla ceva rău! La acel moment eram la început și eram decisă să lupt, având modelul mamei.
N-am avut niciun moment gândul că n-aș putea învinge boala. Am ieșit din spital dar după o săptămână am început să am probleme cu vezica. Mi s-a montat o sondă în vezica urinară, moment în care am suferit o depresie.”
Monica povestește că atunci când au venit rezultatele biopsiei a început tratamentul cu chimioterapie la Spitalul Județean din Botoșani.
„Acum când mă gândesc, depresia pe care am avut-o la început era o nimica toată. La Iași începuse povestea cu Covid-ul și mi s-a spus că protocolul este același și ar fi mai bine să-l fac la Botoșani.”
La Oncologie, cu Covid-19
Monica spune că la Botoșani, după două ședințe de chimioterapie, s-a infectat cu Covid-19 în spital.
„Era infectată toată secția de oncologie, inclusiv medici, asistenți sau pacienți. Acum cred că este mai ușor, dar atunci foarte greu ajungea un pachet pe secție.
După chimioterapie eram slăbită , mâncarea din spital nu o puteam mânca. Nu vă spun cu câtă greutate ajungea un pachet de mâncare...Sunt profesoară de istorie iar atunci m-am simțit ca un deținut de la Auschwitz.
N-am putut să cred că rămân lipsită de libertate, că-mi sunt încălcate drepturile, dreptul la viață! Asistentele și infirmierele s-au comportat ireproșabil. Un medic am văzut doar în prima săptămână pentru că după aceea nu a mai intrat niciunul în salon. Mai mult decât atât, eu eram constipată și-mi trimitea pastile pentru diaree.
Dar durerile prin care am trecut ulterior nu se compară cu stresul psihic și emoțional la care am fost supusă în perioada în care am stat internată cu Covid-19. N-am să uit niciodată!”
„Mă uitam pe geam și îmi doream să ating o frunză, mă gândeam că nu îmi voi mai revedea copiii”
Din acea perioadă, Monica își amintește că avea sentimentul că nu-și va mai revedea vreodată cei doi copii. Coșmarul prin care a trecut săptămâni la rând și-a pus amprenta asupra stării emoționale.
„Mă uitam pe geam și îmi doream să ating o frunză, mă gândeam că nu îmi voi mai revedea niciodată copiii. Testele covid ieșeau când pozitiv, când negativ și uite așa au trecut cinci săptămâni în care am fost închisă. Am avut noroc că, la început, în același salon cu mine era internată și o asistentă iar pachetele cu mâncare ajungeau mai ușor.
Statul român se gândește, poate, la corpul pacientului dar la suflet, în niciun caz. Mie mi se pare inuman să nu ai dreptul ca pacient oncologic să fie o rudă lângă tine în spital care să-ți ofere ajutor.
Mama mea ar fi venit să stea cu mine în spital, se supunea testelor, ar fi făcut orice numai să poată sta cu mine în spital. Sunt doar două infirmiere pe tură la atâția bolnavi oncologici. Nu pot ajuta pe fiecare bolnav în parte, atunci când au nevoie”, își amintește femeia.
„Mai aveți foarte puțin de trăit”
Cadrul didactic afirmă că în România a avut experiențe neplăcute cu medicii de aici.
„La Cluj, în luna decembrie, o doamnă doctor m-a întrebat de unde vin și dacă am copii și mi-a zis: „Puținul timp care v-a mai rămas, mai bine îl petreceți cu familia și faceți chimioterapia la Botoșani decât să pierdeți timpul pe drumuri. Mai aveți foarte puțin de trăit!”.
După acel moment, femeia a intrat într-o depresie îngrozitoare. De atunci nu mai are poftă de mâncare, iar chimioterapia agresivă la care a fost supusă a slăbit-o atât de mult încât a lăsat-o la pat.
„Acum mă gândesc la moarte, mă gândesc cui vor rămâne copiii mei și ce pot să fac pentru ei. Doar de la Dumnezeu mai am speranțe!”.
Luni dimineață, Monica Mandache a fost preluată de la domiciliul său de o ambulanță privată și transportată în Turcia, acolo unde își va continua tratamentul prin imunoterapie.
O însoțesc credința în Dumnezeu și speranța că medicii din Istanbul vor încerca toate variantele pentru a-i salva viața.
„Vă rog, nu mă lăsați să mor, nu pot renunța încă la viață!”
Medicii din Istanbul nu vin, însă, cu vești bune. Monica este nevoită să treacă printr-o nouă intervenție chirurgicală din cauza altor probleme apărute pe parcurs.
„Dragii mei, am ajuns cu bine în Turcia, însă ce mă așteaptă nu este deloc bine. Am o venă înfundată de la picior până la burtă, fapt pentru care trebuie să se intervină urgent.
Există riscul ca un cheag de sânge să migreze la inimă sau plămâni. Intervenția este dificilă și din cauza celorlalte probleme pe care le am. Pentru această intervenție am nevoie de 15.000 de dolari. Vă rog din suflet să mă ajutați după posibilități și de această dată. Vă rog, nu mă lăsați să mor, nu pot renunța încă la viață!”, este mesajul transmis de Monica Mandache.
Persoanele care vor să o ajute financiar pe Monica Mandache pot dona în conturile bancare puse la dispoziție de familie:
IBAN: RO35RNCB0046024684690001
BIC RNCBROBU
Titular cont – Mandache Monica Cristina
De asemenea, mai multe informații despre acest caz se pot obține la numărul de telefon 0749.886.922 (Corina Berescu, sora Monicăi Mandache)