Copilaş de trei ani, din Botoșani, atacat de un roi de albine în curtea bunicilor. Medicii i-au scos peste 70 de ace

Un copil de aproape 3 ani a ajuns la spital, după ce a fost atacat de un roi de albine în curtea casei bunicilor.

Incidentul a avut loc în acest weekend. Din primele date, copilul se juca în curtea bunicilor, la o distanţă de mai bine de 50 de metri de câţiva stupi.  Adulţii care erau în zonă au fost alertaţi de ţipetele micuţului şi au mers imediat să vadă ce s-a întâmplat. Au avut un şoc când au descoperit că a fost atacat de un roi de albine.

Potrivit Observator, copilul a ajuns imediat la spital. Acesta a fost internat câteva zile pentru îngrijiri medicale şi supraveghere. Din fericire, nu a fost alergic la înţepătura de albine, iar starea de sănătate a fost favorabilă, prin urmare a fost externat.

Specialiştii ne recomandă să stăm la depărtare de stupi şi să nu devenim agitaţi când ne întâlnim cu albinele. În cazul în care suntem înțepați, cel mai bine este să ne prezentăm la un doctor dacă simţim că avem dificultăţi de respiraţie, mai scrie sursa citată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...