Contribuția la sănătate pentru persoanele cu indemnizație de creștere copil sau venit minim de incluziune. Clarificări AJPIS Botoșani!

În evidența AJPIS Botoșani figurau, la data de 1 iulie 2025, peste 12.600 de beneficiari ai acestor drepturi.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani informează beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune că, urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 699 din 25.07.2025 a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, nu este necesară nicio acțiune suplimentară din partea acestora pentru menținerea calității de asigurat în sistemul public de sănătate.

 

Legea menționată aduce modificări Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

Pentru beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune, nu este necesară exprimarea unei opțiuni de asigurare alternativă în sistemul de sănătate, iar contribuția de 10% aferentă asigurărilor sociale de sănătate se va reține automat la sursă, din indemnizațiile lunare. Această contribuție va fi declarată și plătită de AJPIS Botoșani prin Declarația 112, în condițiile prevăzute de lege, pentru fiecare beneficiar în parte.

Astfel, aceste categorii de beneficiari rămân asigurate în sistemul public de sănătate fără demersuri suplimentare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...