Condițiile în care sunt ținute animalele de la stânele din județul Botoșani, verificate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

În perioada 27 iunie - 13 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au desfășurat activități pentru verificarea condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor la nivelul așezărilor de tip „stână” de pe raza întregului județ.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 43 de locații și legitimate 95 de persoane. 

 

Totodată, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind condițiile de deținere a exemplarelor canine în locațiile verificate. 

„De asemenea, pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor, au fost oferite recomandări, conform legislației incidente”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...