ANPC a amendat compania aeriană Blue Air cu 2 milioane de euro

Compania aeriană Blue Air a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu 2 milioane de euro după o serie de controale făcute în urma sesizărilor primite, informează un comunicat al instituției, citat de Digi24.ro.

În perioada 30.04.2021 - 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 66.585.967,68 lei, către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

 

Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia ANPC a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro (9.882.200 lei).

Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară ,,… încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.

Reacția Blue Air

Compania Blue Air transmite că nu a primit nicio comunicare din partea ANPC cu privire la amenda primită.

„Societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite - se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri menționați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta”, transmite compania.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Frații Pavăl extind rețeaua Carrefour cu noi producători români!

astăzi, 18:07

Cinci familii de legumicultori din Matca, județul Galați, vor furniza fructe și legume cultivate pe o suprafață de 10 hectare. Producția este destinată magazinelor Carrefour din întreaga ...