Cercetat de polițiștii de frontieră, după ce a prezentat la vamă un permis fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o remorcă, înmatriculat în Republica Moldova.  

 

La controlul de frontieră, la solicitarea oamenilor legii bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B1, B, C1, C, BE, C1E şi CE.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate bărbatul susţine că permisul de conducere este unul autentic.

Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul deţine un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, valabil însă doar pentru categoria B.

„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul  şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...