Centrul social de zi – a doua casă pentru zeci de copii din municipiul Botoșani

Municipalitatea botoșăneană se preocupă de copiii din familiile care se confruntă cu diferite probleme. În Centrul social de zi din Parcul Tineretului, structură a Direcției de Asistență Socială, aceștia beneficiază de găzduire într-un mediu apropiat de cel familial, alimentație corespunzătoare, educație non-formală și informală, recreere și socializare, asistență psihologică și socială, consiliere psihologică, social-educativă.

Totodată, specialiștii centrului facilitează menținerea legăturii copii – părinți, pregătirea copilului pentru viața de familie, îngrijirea și socializarea copilului care are dificultăți de integrare, comportamentale sau de învățare.

 

Beneficiarii serviciilor asigurate de centru sunt copii cu vârsta cuprinsă între 6 - 12 ani şi care se află, singuri sau împreună cu familia, într-una din următoarele situaţii: copiii şi părinţii cărora li se acordă servicii destinate prevenirii separării lor, copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegrați în familie, copiii care beneficiază de o măsura de protecţie specială,  

copiii din familii monoparentale, cei care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate. În categoria beneficiarilor mai intră copiii aflați în situații de risc de abandon, neglijare, abuz sau orice altă situație de risc psiho-social, părinţii ai căror copii beneficiază de o măsura de protecţie specială.

Aceștia au fost identificați ca urmare a colaborării reprezentanților Direcției de Asistență Socială cu școlile din zonă, fiind selectați în urma evaluării sociale în funcție de criteriile stabilite.

Copiii și-au îmbunătățit abilitățile de relaționare și comunicare

La începutul anului 2022, se aflau în evidența centrului 21 de copii din ciclul primar. Odată cu ridicarea restricțiilor pandemice, începând cu 1 aprilie 2022, numărul de copii a fluctuat, în fiecare lună existând admiteri, încetări sau prelungiri contractuale. La sfârșitul anului 2022, numărul copiilor care participau la activitățile din centru a ajuns la 34.

51% dintre copii provin din familii monoparentale, 32% din familii legal constituite, iar 17% dintre aceștia locuiesc în familii aflate în uniune consensuală.

Ca urmare a implementării acţiunilor sociale, s-a constatat că acest centru asigură beneficiarilor protecție și asistență multidisciplinară pentru satisfacerea  nevoilor de securitate, petrecerea timpului liber și socializare. Copiii beneficiază zilnic aici de sprijin educațional pentru efectuarea sarcinilor școlare. Ei şi-au îmbunătăţit abilităţile de relaţionare şi comunicare, înregistrându-se o creştere a respectului de sine şi a încrederii în propriile forţe.

Consilierea socio-psiho-educațională a copiilor a contribuit la dezvoltarea armonioasă a personalității, dezvoltarea motivației și diminuarea dificultăților de învățare.

„Buna comunicare cu părinții a dus la creșterea încrederii acestora în specialiștii centrului. Părinții și reprezentanții legali au fost informați periodic despre modificările legislative din domeniul protecției copilului (delegarea autorității părintești în cazul plecării la muncă în străinătate, drepturile/responsabilitățile părinților). Colaborarea cu autoritățile administrației locale, alte servicii pentru copil și familie și cu unitățile de învățământ, a prevenit separarea copilului de familie și diminuarea absenteismului și abandonului școlar”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...