Cele mai importante măsuri incluse în ordonanţa majorării pensiilor şi salariilor

Ordonanţa care prevede cu cât vor fi majorate pensiile, care salarii vor creşte anul viitor şi în ce limite sau care venituri vor fi îngheţate în sectorul bugetar urmează să fie adoptată de Guvern săptămâna aceasta. Actul normativ a fost pus deja în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe. 

Documentul elaborat de Ministerul Finanţelor prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi, însă, grila de salarizare. În schimb, salariile demnitarilor se menţin la nivelul de la finalul acestui an. Potrivit proiectului, valoarea punctului de pensie se majorează cu 12,5 procente, de la 1.586 la 1.785 de lei. De asemenea, pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor beneficia de ajutoare acordate în două tranşe, în lunile ianuarie şi octombri. Cei cu pensii de până în 2.000 de lei vor primi un ajutor suplimentar pentru plata facturilor la energie, în valoare de 1.400 de lei, acordat tot în două etape. Şi pensiile militarilor vor creşte de la începutul anului viitor, însă diferenţiat, în timp ce pensiile speciale pentru aleşii locali se suspendă până în 2024, scrie Rador.

 

Un astfel de act normativ care cuprinde principalele măsuri fiscal-bugetare este adoptat în fiecare an, înaintea proiectelor bugetului şi al asigurărilor sociale de stat, documente care ar urma să fie puse în dezbatere publică tot săptămâna aceasta. Coaliţia îşi propune ca cele două proiecte să treacă de votul Parlamentului, până la vacanţa sărbătorilor de iarnă. Va fi pentru prima dată când bugetul de stat va fi construit pe programe şi tot pentru prima dată când suma alocată apărării va fi de 2,5% din PIB, cea mai mare din istoria postdecembristă, pe fondul războiului dus de Rusia în Ucraina. Proiectul se bazează pe o estimare de creştere economică de doar 3% anul viitor şi are ca ţintă un deficit bugetar de 4,4 procente.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O avarie serioasă lasă alți zeci de botoșăneni fără apă la robinete!

astăzi, 10:26

Astăzi, 06 august 2026, echipele de intervenție ale S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă din...

Unii rămân fără apă, alții primesc doar cu presiune redusă: O nouă avarie în municipiul Botoșani!

astăzi, 10:22

S.C. Nova Apaserv S.A. informează utilizatorii că, în urma identificării unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, realizată din material OL, cu diametrul de 300 mm, localizat...

Atenție, cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică în județul Botoșani!

astăzi, 10:14

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00 &nda...