”Cazul Pașca” la Botoșani: Câți bani trimite Guvernul pentru îngrijirea celor 31 de persoane relocate din azilele de la Bihor!

Guvernul a aprobat o sumă totală de peste 20 de milioane de lei pentru îngrijirea celor peste 400 de oameni vulnerabili salvați din azilele groazei. Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că banii sunt trimiși din Fondul de rezervă al statului pentru ca oamenii să aibă asigurate cazarea, mâncarea și tratamentele până la sfârșitul acestui an.

După ce azilele lui Viorel Pașca, din Bihor, au fost închise, statul a mutat persoanele în clădiri sigure din 23 de județe. La Botoșani au ajuns 31 de persoane.

 

„Prin măsura adoptată astăzi, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, astfel încât acestea să fie în siguranță și să beneficieze de asistență de specialitate și de îngrijire corespunzătoare”, a transmis Cseke Attila.

Cum se împart banii pentru îngrijirea celor 409 persoane relocate

Ministrul a explicat că ajutorul financiar este distribuit către 23 de județe și orașe din țară care au primit în grijă pacienții.

Din suma totală, peste 13 milioane de lei merg către căminele speciale pentru persoane cu handicap, iar alte 7 milioane de lei sunt folosite pentru funcționarea căminelor de bătrâni.

Cele mai mari sume ajung în județele Satu Mare, Cluj, Sibiu, Alba și Botoșani, unde au fost adăpostiți cei mai mulți beneficiari:

Satu Mare – aproape 2,7 milioane de lei
Cluj – peste 2,5 milioane de lei
Sibiu – peste 2 milioane de lei
Alba – 1,8 milioane de lei
Botoșani – 1,5 milioane de lei

Amintim că cele 31 de persoane de la Botoșani au fost repartizate astfel:

-Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Lucie Lecomte” Botoșani: 9

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Dorohoi: 1

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Stăuceni: 5

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Trușești: 1

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Daniel” Leorda: 4

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfântul Ioan” Bucecea: 4

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Adășeni: 3

-Centrul de Îngrijire și Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Botoșani: 4

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!

astăzi, 14:30

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...