Cazul dramatic al unei fetițe din România: Imobilizată în scaun cu rotile, a născut la 13 ani

O fetiță de 13 ani, imobilizată în scaun cu rotile, a născut la începutul lunii februarie. Fata ar fi fost abuzată sexual de concubinul mamei, de un an de zile, însă de frică nu a spus nimic, sarcina fiind descoperită abia după 6 luni.

Copila, împreună cu mama, concubinul acesteia și cei 5 frați erau cazați într-un centru de îngrijire al Primăriei Târgoviște, iar cazul este cu atât mai grav, cu cât nimeni nu a sesizat drama trăită de aceasta, deși era înconjurată cel puțin teoretic de personal de specialitate. Procurorii cercetează cazul și urmează să stabilească filmul evenimentelor.

Fetița de 13 ani suferă parapareză, iar în perioada de recuperare ce a urmat unei operații, pe 2 august, a fost nevoită să stea în scaun cu rotile. Copila, alături de mamă, concubinul și 5 frați, cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, locuiește în Centrul de Servicii Sociale Sfânta Maria, aflat în subordinea Primăriei Târgoviște.

Sarcina i-a fost descoperită pe 15 ianuarie acest an, în urma unui control medical după ce mama sa s-a plâns că „era prea grasă” și nu o mai poate ridica în brațe.

Pe 16 ianuarie, Poliția a fost sesizată în acest caz, însă copila ar fi declarat că a întreținut relații sexuale cu o rudă a concubinului mamei. La începutul lunii februarie, după ce a născut, fetița a spus că tatăl copilului este concubinul mamei sale, care ar fi agresat-o sexual încă de la 12 ani. Imediat, suspectul a părăsit centrul.

Mama copilei: „Abuzul s-a întâmplat în centru. Fata mi-a zis că se întâmpla când plecam să iau alocația, el își lua liber și stătea cu ea și cu cea mică de 3 ani, aia mică dormea, fata mi-a spus că punea scaunul în ușă că să nu îl prindă asistentele”

Directoarea de la Asistență Socială susține că autoritățile nu au bănuit nimic, centrul în care familia era cazată fiind unul cu regim deschis, iar camere de supraveghere sunt doar pe holuri.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!

astăzi, 12:44

La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...