Care este starea de sănătate a copiilor implicați în tragicul accident din Suceava, ce se întâmplă cu rudele botoșăneanului!

Apar informații șocante în ancheta accidentului înfiorător de sâmbătă, din Suceava, în care cinci persoane au murit.

Apropiați ai șoferului, care se afla cu cei trei copii ai săi în mașină, susțin că tânărul ar fi amenințat că își va lua viața împreună cu cei mici. Polițiștii verifică ipoteza și le vor audia pe rude. Chiar mama lui a făcut o declarație.

În urma impactului, au murit șoferul de 28 de ani, unul dintre copiii lui, un băiețel de 4 ani, și trei persoane din mașina școală: un tânăr de 18 ani aflat la volan, un alt cursant care era pe bancheta din spate și instructorul de 76 de ani.

 

Mama șoferului care ar fi provocat accidentul – despre care rudele soției spun că ar fi vrut să se sinucidă – a fost ultima care l-a văzut plecând cu cei mici de acasă.

Femeia susține că acesta ar fi vorbit cu soția cu câteva ore înainte de teribila întâmplare, furios că nu o putea împăca, după ce se certaseră. Ar fi auzit și dialogul dintre ei.

„Și el a zis: 'Mama nu mai vine, nu mai este cale de întoarcere la mine... Nu, a zis că durează cinci minute. A zis: '5 minute, mama, 5 minute’ și nu a mai venit”, a povestit bunica copiilor, potrivit publicației ȘtirileProtTv.

Încă în stare de șoc, femeia nu concepe că băiatul ei a provocat tragedia: „A fost un accident, s-a întâmplat un accident. El a zis că pleacă, el a zis că pleacă să plimbe copiii.”

Aceasta, în ciuda celor susținute de familia nurorii.

„Nu trebuia să ia copiii cu el. Dacă era să facă un gând rău, trebuia să se ducă singur, să lase copiii în pace. Nu să se răzbune pe dânsa. Dacă avea ceva, avea cu ea. Copiii n-au nicio vină”, spune mătușa copiilor.

Care este starea copiilor care au supraviețuit

Copiii care au supraviețuit sunt în spital, iar medicii spun că viețile lor nu sunt în pericol.

„Fetița este internată pe secția de neurochirurgie, iar băiețelul pe secția de chirurgie pediatrică. Cu fetița urmează să se intre în sala de operație pentru fractura de la pumn. Sunt stabili, conștienți, cooperanți, prognostic bun”, a declarat Bogdan Bondaru, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Suceava.

Rudele bărbatului vor fi audiate în zilele următoare.

Citește și Mama copilului mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati, nu mai mâna maşina”

Cezar, pompierul care a plâns cu copilul de 4 ani mort în brațe, după accidentul cu cinci morți: „A plecat cu tot cu o mie de visuri”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...