„Caravana faptelor bune” ajunge la bătrânii uitați ai Botoșaniului

Mulți vârstnici din satele uitate ale județului Botoșani au ajuns la capătul puterilor, fiind doborâți de sărăcie și de boli. Sunt uitați chiar și de familii, lăsați să se descurce dintr-o pensie de nimic. 

Astfel, „Caravana faptelor bune”, o acțiune inițiată de către voluntarii Asociației „Grup Civic” din Botoșani, va ajunge, în perioada următoare, la 20 de bătrânei cu o situație precară. 

Apelul umanitar a fost făcut de către Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației, pe pagina sa de Facebook. 

 

„Rugămintea mea este ca dumneavoastră sa distribuiți în speranța că va dori cineva sa ne dea o mână de ajutor. Va mulțumesc!”, a scris acesta în postare. 

Bătrânii vor primi pachete ce vor cuprinde cartofi, pâine, ulei, zahăr, orez, ceapă, făină de porumb și de grâu, conserve, fasole, dar și alte alimente și produse necesare bunicilor. 

Cetățenii care doresc să ajute pot dona în conturile deschise de asociație, pe care le veți găsi mai jos, dar pot dona direct voluntarilor pachețele cu diferite produse. 

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401
IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401
IBAN-UL contului curent in GBP deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO08BTRLGBPCRT0530156401
Codul Swift BTRLRO22.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...