Botoșăneni terorizați de un vecin care depozitează gunoaie. „Îndrăznim să îl întrebăm ce face, să nu fim de acord cu el” (video)

Mai mulți botoșăneni duc o viață de calvar din cauza unui vecin care îi terorizează, dar care îi și agresează fizic și verbal. Amenzile și dosarele întocmite de polițiști nu par a-l potoli pe individ.

Locatarii blocului nr. 66 de pe Calea Națională, scara B, duc de ani de zile un chin care nu pare a avea rezolvare în niciun fel.

Veniți în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), botoșănenii au relatat faptul că un vecin de-al lor adună în mod continuu gunoaie. Situația este cunoscută și de Poliția Locală, însă nu pare să se rezolve. Din contra, polițiștii cheamă angajații Urban Serv să adune gunoaiele, iar după ce ei pleacă bărbatul o ia de la capăt.

 

Avem un vecin care adună continuu, continuu de la gunoi diverse lucruri. Am chemat Poliția Locală de doi ani de zile de cel puțin șase ori. Problema este că Poliția Locală cheamă Urban Serv, curăță, dar domnul continuă să adune gunoaie”, a declarat o femeie care locuiește în acel bloc.

„Îndrăznim să îl întrebăm ce face, să nu fim de acord cu el”

Problema cea mai mare și care i-a determinat pe oameni să fie prezenți în ședința ATOP este reprezentată de faptul că a început să îi agreseze atât verbal, cât și fizic.

Problema cea mai mare nu este că doar continuă să adune gunoaie, ci faptul că a început să ne agreseze prima dată verbal și de acum fizic, pentru că am chemat Poliția Locală, pentru că îndrăznim să îl întrebăm ce face, pentru că îndrăznim să nu fim de acord cu el”, a declarat aceeași femeie.

Botoșăneanca a povestit că pe data de 11 iulie i-ar fi spart telefonul mobil, iar pe data de 19 august, adică la aproximativ o lună distanță de la primul incident, a ajuns la spital după ce i-ar fi dat peste ochi.

Pe mine și pe soțul meu ne-a agresat atât fizic, cât și verbal. M-a agresat fizic. Pe data de 11 iulie mi-a spart telefonul. Pe 19 august am fost la Urgențe, mi-a dat peste ochi. Apropo de Poliție, dar nu m-a întrebat nimeni între 11 iulie și 19 august nici măcar cum mă cheamă. Am primit hârtie, s-a instituit dosar penal și pentru prima infracțiune, și pentru a doua”, a adăugat femeia.

„Am ajuns să îmi pun camere de filmat în fața casei și pe mașină”

Bărbatul îi terorizează pe acești oameni de foarte mult timp. Înainte de a devenit agresiv fizic și verbal, individul le-a făcut probleme oamenilor și în spațiul de depozitare al blocului.

Locatarii spun că și-au instalat camere de filmat de frica acestuia.

Înainte de asta mi-a înfundat lacătul la boxă. Am ajuns să îmi pun camere de filmat în fața ușii, pe mașină și în fața boxei. Vi se pare normal? Nu sunt singurul vecin care a avut probleme, mai sunt persoane care au depus plângeri. A ajuns să îmi fie frică să intru în bloc, deoarece în bloc m-a agresat”, a completat botoșăneanca.

Președintele de ședință a menționat și ce fapte a mai săvârșit individul. Amintim alte două agresiuni la adresa vecinilor, distrugere de autoturism, furt probat în flagrant și ultraj.

De asemenea, în octombrie 2023 acesta ar fi ajuns la Secția de Psihiatrie, fiind dus de un echipaj de jandarmi față de care a fost recalcitrant.

O altă problemă adusă la cunoștința organelor de lege este faptul că agresorul află numele persoanelor care depun plângere împotriva sa. Astfel, victimele nu mai beneficiază de niciun fel de protecție și siguranță, deoarece făptașul poate recurge oricând la gesturile similare pe care le-a săvârșit.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...