Polițiștii din cadrul Sectorului de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privința unui bărbat de 37 de ani, depistat la volanul unui autovehicul, deși se afla într-o stare avansată de ebrietate, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani, comisarul Minodora Răcnea.
Potrivit sursei citate, acesta a fost oprit pentru control, în cursul zilei de miercuri, în jurul orei 23:50, pe DJ 291C, pe raza localității de frontieră Cristinești.
„Colegii noștri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliției Rutiere în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a rezultat o alcoolemie de 0,63 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a afirmat Răcnea.
În cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, mai precizează reprezentanta STPF Botoșani.