Bărbat lovit cu pumnii și picioarele și lăsat pe marginea drumului de un tânăr de 23 de ani.

La data de 29 iulie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din comuna Albești a fost victima unei agresiuni.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul de 55 de ani, din comuna Albești , lucrează ca și îngrijitor de animale la o stână din aceeași comună. În jurul orelor 22:00, bărbatul a plecat de la domiciliu, deplasându-se la un bar, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu doi consăteni.

 

Acesta a părăsit barul în jurul orelor 23:00 pentru a se întoarce la stână, iar pe drum, bărbatul a fost lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele în zona capului, de către o persoană necunoscută,  provocându-i leziuni fizice.

„Bărbatul a fost găsit pe marginea drumului, ulterior fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma activităților operative desfășurate de polițiști, s-a stabilit că autorul faptei este un tânăr de 23 de ani, din localitatea Albești”, a declarat Cosmin Horobeț, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...