Anunț CJP Botoșani: Ce documente trebuie să depună beneficiarii de pensie de urmaș și până când

Elevii care au împlinit vârsta de 16 ani și studenții beneficiari ai unei pensii de urmaș, au obligația să depună la Casa Județeană de Pensii (CJP), până pe 25 septembrie a.c., adeverință sau o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că, în acest an, urmează o formă de învățământ, anunță vineri CJP Botoșani, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cazul neprezentării adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie se reține de la plată, urmând a fi achitată ulterior, după depunerea acestui document.

„Întrucât anul universitar începe la data de 01.10.2022 şi, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2021 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționată să depună la casa teritorială de pensii o declarație pe proprie răspundere în acest sens, completată şi semnată olograf”, se arată în comunicat.

Formularul acestei declarații poate fi descărcat de pe site-ul www.pensii-botosani.ro și poate fi comunicat inclusiv prin poștă electronică, la adresa pensii.botosani@cnpp.ro .

„Până pe 25 octombrie a.c., studenții urmași trebuie să depună adeverința în formă originală sau în copie transmisă, inclusiv în format electronic, din care să rezulte că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior. Adeverința care atesta calitatea de student în anul universitar 2022-2023 în original, trebuie depusă la sediul casei teritoriale de pensii – până la data de 25 decembrie 2021”, se precizează în informarea CJP Botoșani.

Dacă beneficiarii pensiei de urmaș nu depun declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii până pe 25 septembrie, se suspendă drepturile aferente lunii octombrie, iar dacă adeverința nu este depusă până pe 25 octombrie, se suspendă drepturile aferente lunii noiembrie.

„Plata pensiei de urmaș se suspendă începând cu luna ianuarie 2023, dacă studenții urmași care au transmis adeverința în copie sau în format electronic nu au depus și originalul adeverinței până la data de 25 decembrie 2022”, se menționează în comunicatul Casei Județene de Pensii.

 

Spune-ne opinia ta