Miercuri și joi, respectiv în perioada 14-15 aprilie a.c., forțele de ordine din Botoșani au aplicat amenzi în valoare de peste 20.000 de lei, în timpul acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile impuse în actualul context epidemiologic, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Sursa citată afirmă că, pe raza întregului județ, au fost organizate opt acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 74 de locații de interes, în intervalul temporal revolut.
„În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 20.000 de lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 64 au fost aplicate pentru nerespectarea obligativității de a purta mască de protecție în spațiile publice închise și deschise, iar 6 sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea în afara locuinței pe timp de noapte”, se arată într-un comunicat al IPJ.
De asemenea, au fost verificate, zilnic, peste 1500 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli, menționează reprezentanții instituției.
„Astfel de acțiuni vor continua și acest sfârșit de săptămână, fiind vizate locurile aglomerate, mijloacele de transport în comun precum și alte locații de interes. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile impuse de către autorități, să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție în toate spațiile închise sau deschise, pentru a nu se expune la riscuri!”, este mesajul IPJ Botoșani.