Acțiune pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor, organizată de polițiști la Colegiul „A.T. Laurian”

La data de 14 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat activități preventive cu peste 100 de elevi, ai Colegiului Național „A.T. Laurian” din municipiul Botoșani.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei locale de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară intitulată „Fumurile nu-ți dau valoare!” și a avut drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive

 

„Polițiștii, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati”și  Direcției de Sănătate Publică Botoșani le-au vorbit elevilor despre efectele pe care le au drogurile asupra consumatorilor, riscurile asociate consumului, precum și consecințele acestuia pe plan social și familial”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Totodată, activitățile au avut drept scop creșterea siguranței elevilor în unitățile de învățământ, prin informarea cu privire la formele de manifestare a bullying-ului, și respectiv cu privire la consecințele legale ale implicării minorilor în comiterea de acte de violență.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Angajații rromi premiați în cadrul unei Gale de Excelență de ziua lor! (Foto)

Friday, 10 April 2026

Rromii și-au sărbătorit ziua pe data de 8 aprilie 2026. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe din incinta sediului provizoriu a Muzeului de Istorie din Botoșani. Evenimentul a fost ...

Valeriu Iftime anunță că nu mai vrea să dea bani comunelor depopulate! (Video)

Thursday, 9 April 2026

În ședința de Consiliu Județean de astăzi, 9 aprilie 2026, spiritele s-au cam încins. Totul a pornit de la un proiect aflat pe ordinea de zi prin intermediul căruia consilierii județ...

S-au înțeles! Care sunt administratorii propuși de Iftime pentru societatea nou înființată! (Video)

Thursday, 9 April 2026

Societatea înființată de Valeriu Iftime la Consiliul Județean se numește Compania de Dezvoltare Județeană și are scopul de a înființa parcuri industriale în mai multe orașe ...

-->