Micuța Ecaterina a mai primit o veste cumplită din partea medicilor. Pe lângă cancer, aceasta suferă și de diabet zaharat

Veștile proaste continuă să vină în familia Giagu, din Botoșani. După ce Ecaterina, fetița celor doi soți, a fost diagnostică cu cancer de medicii din România, ajunsă în Turcia la Clinica Emsey, acolo medicii le-au dat încă o veste cumplită.

Micuța lor Ecaterina a fost diagnosticată de medicii turci cu diabet zaharat, iar cancerul este într-un stadiu avansat și trebuie să înceapă de urgență tratamentul.

Toată suferința familiei a început de la o durere de măsea, care s-a extins în tot corpul copilei de doar 8 ani.

 

„Am mers cu Ecaterina la dentist pentru că avea dureri de măsea, pe partea stângă. I s-a prescris un antibiotic, pentru un abces, dar după o săptămână am mers din nou cu ea la doctor pentru că i se umflase mandibula și mai tare. De la stomatolog am dus-o la spital, unde i-au făcut o radiografie și atunci am aflat că fata mea scumpă are o tumoare malignă care crește rapid...”, a povestit Florica Lenuța Giagu, mama copilei.

Imediat, fata a început să facă chimioterapie, apoi după câteva luni bune a fost operată cu succes. Au crezut că atât a fost, că tot ce era rău a trecut, dar din nefericire ce era mai rău abia urma să vină.

În mai, Ecaterina a fost dusă de urgență la spital pentru că nu mai putea merge și nu mai suporta să fie atinsă sau să fie luată în brațe. Durerile erau atât de crunte încât a trebuit să-i fie administrată morfină. La sfârșitul lunii octombrie, un CT la torace a scos la iveală multiple metastaze pulmonare.

Mama Ecaterinei este disperată, nu se poate nici odihni noaptea de frică. Îi este frică că Ecaterina va muri, deoarece cancerul pur și simplu îi mănâncă viața. Ecaterina trebuie să înceapă tratamentul de urgență, însă costă 90.250 dolari iar până acum s-au strâns 50.883 dolari.

„Sunt atât, atât de înspăimântată... atât de obosită... atât de tristă... atât de copleșită... atât de furioasă... atât de deznădăjduită... Viața trebuia să fie altfel, Ecaterina trebuia să copilărească, să înceapă școala, să se bucure de toți acești ani magici. Nu trebuia să fie așa! Nu trebuia să lupte pentru viața ei care e abia la început. Nu trebuia să cunoască durerea, nu trebuia să fie în pericol de moarte”, mai spune mama fetiței.  

În momentul de față, Ecaterina împreună cu mama sa se află în Turcia, la Clinica Emsey, unde trebuie să înceapă tratamentul, însă au nevoie de o sumă la care pot doar să viseze.

Cei care doresc să ajute familia Giagu pot dona în conturile deschise de Asociația „Salvează o inimă”.

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

În transferal bancar, la detaliile plății, trebuie specificat numele Ecaterinei Giagu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...