Acțiune a Poliției școlare din Darabani. Șapte elevi „returnați” unităților de învățământ

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Darabani au continuat seria acțiunilor pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor în unitățile de învățământ și prevenirea absenteismului școlar, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în urma activităților desfășurate pe raza orașului Darabani, au fost verificate patru mijloace de transport școlar, au fost instruiți 87 de elevi și au fost verificate șase unități comerciale din zona adiacentă unităților școlare.

„De asemenea, au fost identificați șapte elevi care absentau de la cursuri, ulterior fiind întocmite informări către unitățile de învățământ la care aceștia sunt înscriși, în vederea luării măsurilor de monitorizare”, se arată în comunicat.

(fotografie generică)

 

Spune-ne opinia ta