Acțiune a Poliției în Dorohoi pentru prevenirea furturilor

Polițiștii au desfășurat, vineri dimineață, activități preventive pe principalele artere de circulație, dar și în zonele aglomerate din Dorohoi, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor împotriva infracțiunilor de furt, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Sursa citată afirmă că acțiunea a constat în informarea cu privire la măsurile minime de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracțiuni.

„Au fost transmise recomandări legate de protecția locuințelor și imobilelor, dar și a bunurilor personale atunci când ne aflăm în mijloace de transport în comun, în locuri aglomerate sau la cumpărături”, se arată într-un comunicat emis de instituție.

Totodată, discuțiile polițiștilor au vizat și principalele moduri de operare folosite de infractori și au distribuit flyere cu recomandări preventive.

Activitatea a fost efectuată de către poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi.

____________

Pentru a nu deveni victima acestui gen de infracțiuni, polițistii vă recomandă:

• Nu purtaţi portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor;

• Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des „vizitate de către hoţi; Păstraţi-vă banii şi actele în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;

• Când faceţi diferite plăţi sau cumpărături, nu scoateţi tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;

• Când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit, atrăgând atenţia cu voce tare;

• Portofelul nu se aşează niciodată în genţi sau sacoşe deasupra cumpărăturilor;

• Evitaţi să purtaţi valori în genţile care nu se închid sau au doar un sistem de inchidere fragil;

• Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva, oricât de avantajos vi s-ar părea;

• Evitaţi să vă urcaţi în mijloacele de transport aglomerate; dacă, atunci când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun, vă simţiţi înconjuraţi şi înghesuiţi de diverşi indivizi, schimbaţi-vă imediat locul;

• În cazul în care sunteţi victimă a hoţilor din buzunare, solicitaţi sprijinul celor din jurul dvs. pentru prinderea acestora;

• Reţineţi cât mai multe amănunte care ar putea conduce la identificarea şi prinderea autorilor de către poliţişti.           

 

Spune-ne opinia ta