Medicii gastroenterologi și oncologi care au fost prezenți la Cluj-Napoca, în cadrul unui Congres de coloproctologie, au solicitat Ministerului Sănătăţii bugetarea programului naţional de screening pentru cancerul la colon, care devine tot mai răspândit în rândul bolnavilor din România.
Programul național de screening privind cancerul de colon a fost aprobat de 10 ani, însă nu a fost niciodată bugetat, după cum a precizat șeful Departamentului de endoscopie digestivă din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Cluj-Napoca, Marcel Tanţău, informează Antena3.ro.
„Programul naţional de screening pentru cancerul de colon există de vreo zece ani, a fost aprobat în Parlament, dar nu este bugetat şi cerem Ministerului Sănătăţii să găsească fonduri pentru bugetarea sa. Nu s-au găsit niciodată fonduri suficiente pentru un astfel de program, deşi se poate realiza pe regiuni pilot. Screeningul naţional prevedea teste de sângerare ocultă la doi ani, pentru selectarea populaţiei la risc de a avea leziuni colo-rectale şi doar acele persoane să facă examen de colonoscopie, pentru a nu se aglomera cabinetele de endoscopie care nu ar face faţă afluxului de pacienţi de peste 50 de ani. Nu cred că sunt implicate fonduri extraordinar de mari, este nevoie doar de o voinţă politică mai consistentă pentru că acest tip de cancer a crescut de trei ori în ultimii 27 de ani în România. Este o problemă reală, descoperirea în fază incipientă sau în fază de polipi reduce incidenţa cancerului de colon”, a spus medicul.
Incidența cancerului de colon a scăzut cu 20% în alte țări, unde există programe de screening, a mai apreciat medicul Tanţău.