Studiu: Un simplu test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor

Medicii anunță o nouă eră de depistare a cancerului, după ce un studiu a constatat că un simplu test de sânge ar putea depista mai multe tipuri de cancer la pacienți înainte ca aceștia să dezvolte simptome clare, informează The Guardian, potrivit Digi24.ro.

Studiul Pathfinder a efectuat teste de sânge la peste 6.600 de adulți cu vârste de peste 50 de ani și a detectat zeci de cazuri noi de cancer. Multe dintre acestea se aflau într-un stadiu incipient și aproape trei sferturi dintre ele erau forme care nu puteau fi depistate prin metodele obișnuite. Este pentru prima dată când rezultatele testului Galleri, care identifică ADN-ul cancerului în sânge, au fost folosite pentru a ghida investigațiile pentru depistarea cancerului și schemele de tratament.

 

Testul Galleri a fost descris drept o investigație care ar putea schimba „regulile jocului” de către NHS England, care urmează să raporteze anul viitor rezultatele unui studiu efectuat pe 165.000 de persoane. Medicii speră ca testul să salveze vieți prin detectarea cancerului suficient de devreme pentru ca intervenția chirurgicală și tratamentul să fie mai eficiente, dar tehnologia este încă în curs de dezvoltare.

„Cred că ceea ce este interesant în legătură cu această nouă paradigmă și acest nou concept este că multe dintre acestea erau cancere pentru care nu avem teste de depistare”, a declarat duminică, la întâlnirea Societății Europene de Oncologie Medicală de la Paris, Dr. Deb Schrag, cercetător principal în cadrul studiului de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York.

În cadrul studiului Pathfinder, 6.621 de adulți cu vârste de peste 50 de ani au efectuat testul de sânge Galleri. Pentru 6.529 de voluntari, testul a fost negativ, dar a semnalat un risc crescut de cancer la 92 dintre ei. Testele ulterioare au confirmat tumori sau cancer de sânge la 35 de persoane, adică 1,4% din grupul de studiu. Testul a detectat două tipuri de cancer la o femeie care avea tumori la sân și endometriale. Pe lângă faptul că detectează prezența bolii, testul indică zona unde s-a dezvoltat tumoarea, ușurând munca medicilor.

Rezultatul a fost foarte util în direcționarea tipului de investigație”, a declarat Schrag.

„Atunci când testul de sânge a fost pozitiv, de obicei a durat mai puțin de trei luni pentru a finaliza analizele”.

Testul a identificat 19 tumori în țesuturi ale unor organe precum sân, ficat, plămân și colon, dar a depistat și cancere ovariene și pancreatice, care sunt detectate de obicei într-un stadiu tardiv și au rate de supraviețuire scăzute. Celelalte cazuri au fost cancere de sânge. Din cele 36 de cancere detectate în total, 14 erau în stadiu incipient, iar 26 erau forme ale bolii care nu sunt depistate în mod obișnuit.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziție dedicată pictorului Corneliu Dumitriu, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”!

astăzi, 09:38

Vatra e locul de la care pornește totul. Satul în care a crescut a rămas în el – casa albă, curtea plină de păsări, lumina care cade altfel decât oriunde. Corneliu Dumitr...

Prima zi de școală, în Suceava, vine cu transport public gratuit pentru toată lumea!

astăzi, 09:27

Prima zi de școală aduce transport public gratuit în Suceava. Pe 7 septembrie, călătoriile cu autobuzele TPL vor fi gratuite pentru toți. Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmb...

Guvernul Bolojan nu e de acord ca Poliția să verifice și să amendeze proprietarii fără asigurări obligatorii de locuințe!

astăzi, 08:37

„Lipsa unei polițe de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva dezastrelor naturale nu aduce atingere ordinii publice și nu generează un pericol iminent pentru siguranța cetățe...