Studenţii la Medicină vor lucra pe posturi de asistent medical în spitalele suport COVID, repartizările urmând a fi făcute începând de astăzi, luni, 23.11.2020, a anunțat Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Raed Arafat a explicat duminică seară la Digi 24 că printre primi paşi în a asigura îngrijirea bolnavilor de COVID-19 este recrutarea de studenţi în posturi de asistenţi medicali pentru că e nevoie şi de un număr mai mare al acestora în supravegherea pacienţilor, nu doar de mai mulţi medici.
„Până în acest moment avem 1400 de studenţi care deja s-au înscris pe listă şi vom începe săptămâna asta repartiţia lor. Vom suplimenta personalul mediu cu studenţi de an 4, 5 sau 6 şi vor putea ajuta. Poate că astfel va scădea numărul cazurilor”, a explicat el, potrivit Digi 24.