La capitolul sporurilor pentru condiții periculoase, proiectul cuprinde sporuri de la 50% până la 75% din salariul de bază pentru personalul medical și auxiliar din CPU, de exemplu, dar și sporuri între 35% și 50% pentru personalul din structurile de cercetare ştiinţifică ale spitalelor de psihiatrie, de pildă.
De asemenea, sunt categorii de sporuri care se vor acorda întregului personal care lucrează în unități sanitare cu specific deosebit. Aici, proiectul cuprinde sporuri de până la 15%. Iar pentru cei care lucrează în unităţi sanitare aflate în localităţi izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, sporurile propuse sunt de până la 20%.
Atenție! Proiectul de hotărâre privind sporurile bugetarilor din sistemul medical NU se aplică momentan. Acesta trebuie publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.
sursa: avocatnet.ro