Specialiștii botoșăneni: O viață neîmplinită în pruncie este o povară la maturitate. „Primii trei ani de viață sunt primordiali!”

De multe ori pare că trauma emoțională la copii este supralicitată și că de fapt copilul este mai rezistent la evenimente traumatice decât pare.

Specialiștii botoșăneni: O viață neîmplinită în pruncie este o povară la maturitate. „Primii trei ani de viață sunt primordiali!”

   Foto: Adevărul

Specialiștii spun că rezistența copilului la evenimente traumatice de-a lungul vieții este dată, de fapt, de modul în care a fost iubit, educat, protejat în primii ani de viață.

„Să zicem că întâmpină probleme cu grupul de la școală, din cartier, dar dacă ajunge acasă și mama sau tata îl ascultă, îi înțeleg zbuciumul și îi arată că sunt aproape de el în aceste momente, copilul va trece altfel pentru tot felul de neîmpliniri sau incidente”, spune Felicia Mihai, psihoterapeut și șef Complex servicii comunitare din cadrul DGASPC Botoșani.

 

Cel mai afectat este, însă, un copil atunci când apar traume emoționale în familie. Adică atunci când nu se simte iubit, protejat sau ascultat de cei care-l au în grijă.

„Pentru ca o traumă să se întâmple la un copil este suficient să fie doi părinți indisponibili emoționali, să nu simtă să este văzut, alinat, acceptat, că se simte în siguranță. Dacă nu trăiește aceste stări, copilul rămâne cu simptome ale traumei pentru tot restul vieții.”, adaugă Felicia Mihai. Copilul suferă mult și în momentul în care trăiește într-un mediu familial cu probleme, adică sunt certuri, agresiuni. Fără ca acestea să fie îndreptate neapărat asupra copilului. „Pentru că un copil supus unor evenimente traumatice consecvente, care nu el direct a fost traumatizat, un copil care a trăit într-un mediu familial conflictual unde părinții s-au certat sau unde a fost violență fizică sau doar violență verbală și psihică, apar consecințe pe termen lung”, spune Felicia Mihai.

Cu alte cuvinte, ceea ce se petrece în familia unei persoane, în copilărie, este decisiv pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia în viața de adult.

„Primii trei ani de viață sunt primordiali. Prima privire a mamei, din momentul în care am apărut pe lume, ne călăuzește întreaga viață. Totul depinde de modul în care am fost securizați de către persoana care ne-a îngrijit, de către părinți în primii trei ani de viață. Persoana de îngrijire, mama cu precădere, este cea care asigură copilului suportul emoțional, supraviețuirea fizică și toate nevoile primare. Abia după șapte se dezvoltă partea rațională a creierului, cortexul prefrontal și atunci copilul începe să se dezvolte și poate să aibă o altă relație cu mediul, cu natura. Până atunci mama este pilonul central al ființei noastre umane. Primii trei ani de viață sunt primordiali în gestionarea traumelor, de mai târziu, ca adult. În funcție de modul în care am fost priviți, de modul în care am fost îngrijiți de părinți, ascultați, auziți, iubiți, modul cum au manifestat iubirea părinții noștri. Dacă am fost îmbrățișați, dacă am fost validați, în acești primi ani de viață, acesta este bagajul nostru emotional pentru tot restul vieții noastre ca adult. Dacă un copil a fost crescut într-un mediu sănătos, armonios în familie, nu va avea comportamente indezirabile în societate.”, adaugă specialistul botoșănean.

Continuarea pe Adevărul…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...