Șefa UPU Botoșani, despre muncitorul care a căzut de pe schelă în bucătăria Spitalului Mavromati!

Șefa UPU Botoșani, despre muncitorul care a căzut de pe schelă în bucătăria Spitalului Mavromati!

 Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.  

Nenorocirea s-a petrecut chiar în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani. În timpul unor lucrări de reabilitare la bucătăria unităţii medicale, un muncitor de 62 de ani s-a dezechilibrat de pe schelă şi a căzut 3 metri în gol.

Aflat în stop cardio-respirator, medicii s-au chinuit minute în şir pentru a-l readuce la viaţă pe bărbat.  

”A interveni un echipaj de Terapie Intensivă cu medicul nostru. Un pacient care a fost găsit inițial în stop cardio-respirator, s-au aplicat manevre de resuscitare, a fost intubat, ventilat mecanic. A avut reversibilitate, cu răspuns terapeutic. A fost adus în serviciul UPU cu traumatism cranio-cerebral sever, cu o hemoragie pe partea dreaptă. Caz grav, după cum știți deja, cu prognostic rezervat”, a declarat în această dimineață medicul Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.

 

Deşi cunoştea normele de siguranţă, muncitorul se pare că nu avea casca de protecţie în momentul în care s-a dezechilibrat şi a căzut de pe schelă direct pe beton.

”Nu s-a precizat în foaia medicului care a gestionat cazul prezența unui echipament de protecție”, mai spune șefa UPU-SMURD Botoșani.

Pacientul de 62 de ani a fost direcționat către o unitate de specialitate din Iași, însă situația acestuia este cât se poate de gravă: comă profundă, gradul 3, cu prognostic rezervat din partea medicilor.

Cazul a fost preluat de Poliție. "S-a deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor privind sănătatea şi securitatea în muncă", a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

Polițiștii botoșăneni urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul şi cine se face vinovat. De asemenea, și inspectorii de la ITM au deschis o anchetă.

 

 

 
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 6 noiembrie 2026: Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

astăzi, 07:00

Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului. De a...

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...