Reprezentanții Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au oferit detalii despre vaccinul anti-Covid care va veni și în România, respectiv AstraZeneca, iar românii cu vârsta peste 65 de ani nu vor fi vaccinați cu acesta.
Astfel, au fost precizate vârstele persoanelor care vor fi imunizate cu acest ser, dar și intervalul recomandat pentru rapel.
“În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, precum și de Grupul Științific din CNCAV, ținând cont și de studiile disponibile până la momentul autorizării condiționate de punere pe piață, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani”, a anunțat CNCAV, citat de Libertatea.
Reprezentanții CNCAV au precizat că există ”posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice” și că ”intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni”.