Ieromonah Ghelasie
Se începe serios tratamentul. Boala are câteva „supape" de ieşire, de unde simptomele specifice. Este supapa gastro-intestinală; hepato-biliară; rinichii; plămânul. Prima este cea gastro-intestinală, care se înfundă şi totodată se alterează, până la blocare, lăsând intoxicaţia bolii să năvălească în tot organismul. Cu aceasta începem şi noi tratamentul Medicinii Isihaste.
„Curăţirea gastro-intestinală" este adesea dificilă şi anevoioasă, în intestinele noastre sunt „stricăciunile alimentelor", ce produc microbi şi toxine foarte nocive. Şi doar o „alimentaţie selectivă" mai poate face ceva. Unii încearcă cu „clisme", dar degeaba, că, prin alimentaţie, iar se refac la loc. Cei bolnavi ori sunt constipaţi, ori au diaree frecventă, ambele distructive.
Cei bolnavi trebuie să înceapă cu seriozitate o alimentaţie care să refacă sănătatea gastro-intestinală. Unii mănâncă prea mult şi alimente îmbolnăvitoare, alţii mănâncă insuficient şi tot alimente stricate. Şi unii şi alţii trebuie să treacă urgent la o alimentaţie sănătoasă şi strict selectivă.
Pentru ambele cazuri, cerealele sunt prima condiţie de tratament. Să se oprească carnea, lactatele, dulciurile, şi să se pună accent pe cereale şi zarzavaturi. Dar, încă o dată menţionăm, cerealele sunt baza. Peste 50% să fie cereale. Mai mult, cerealele trebuie să fie tot mai naturale, pentru că, fiind prea amidonoase, pot de asemenea înfunda digestivul şi pot întreţine o infecţie intestinală. Cerealele fierte sunt acide-vătămătoare, pe când cele crude sunt neutre-alcaline, constructive. Iată de ce noi indicăm „pâinea semi-preparată", la început, după care să se treacă la cea necoaptă, pustnicească (cum o numim noi).
Toată stricăciunea bolilor noastre este în „burtă" şi, de aceea, la moarte, putreziciunea începe de aici. Cine are grija curăţirii permanente a intestinelor, deja face pe jumătate tratamentul tuturor bolilor. Mucoasele intestinale sunt înfundate, inflamate, cu pojghiţe de reziduuri putrede şi toxice, cu microbi virulenţi, încât nu mai pot îndeplini funcţiile normale de digestie şi de absorbire a hranei. Şi alimentele cele mai rele pentru intestine sunt dulciurile şi lactatele (care sunt mediul microbilor), apoi prăjelile şi fierturile (care prin sărurile anorganice blochează celulele intestinale şi le fac inapte funcţional). De aceea, la mulţi are loc o digestie proastă, fără asimilarea hranei, cu simptome gastrice (ulcere, gastrite, arsuri, greţuri şi vome, intoleranţe la multe alimente), sau cu diaree şi constipaţie. Lactatele şi brânzeturile produc mult mucus lipicios şi toxic, iar alimentele dulci, fierte, amidonoase, la fel, se lipesc de mucoase şi le distrug.
Prima grijă a bolnavului este „igiena intestinală". Să fie o purgaţie zilnică; nici constipaţie, nici diaree. Dimineaţa, după toaleta şi spălarea obişnuită, beţi înghiţitură cu înghiţitură apă simplă (şi cu puţină Apă Sfinţită, de este posibil), de la un pahar până la o jumătate de kilogram (în timp ce vă îmbrăcaţi, sau vă pregătiţi de lucru, sau, cei imobilizaţi, din pat). Spălaţi limba înainte de mucozităţile nocturne, cu mălai sau sare, sau simplu cu multă apă şi trăgând apă pe nas până ce mucoasele nazale devin libere pentru o respiraţie degajată. Dimineaţa este momentul prim al igienei generale. Dacă aveţi gaze, eliberaţi-vă de ele. Presaţi uşor chiar zona intestinală în dreptul buricului, ca să se desfacă circulaţia. După o jumătate de oră de pauză, mâncaţi ceva tot hidratant, pentru că organismul are mare nevoie de spălare şi purgaţie până în sânge şi celule.
Dimineaţa mâncaţi ceva care să „ măture " traiectul digestiv, ca fructe şi vegetale, sau cereale crude (dar uşor dospite; vezi reţetele respective). Este o nenorocire mâncarea dulciurilor şi lactatelor sau amidonoaselor fierte, imediat dimineaţa.
Fructe rase sau morcovi, dovlecel, varză crudă, sau o salată de vegetale de sezon, sau pâine pustnicească (din diferite cereale, mai ales din grâu şi secară, sau hrişcă) cu un fruct
Acestea să fie meniul de dimineaţă. Obişnuiţi-vă să mâncaţi o porţie bună de astfel de alimente naturale. Siliţi-vă cu voinţă fermă, chiar dacă la început vi se va părea respingătoare, „împrieteniţi-vă" cu alimentele. Cei cu digestia foarte slăbită sugeţi aceste preparate şi aruncaţi partea grosieră.
Noi nu prea indicăm „sucurile", că sunt prea directe şi adesea fac rău.
Zilnic, sugeţi ca pe o bomboană mici cantităţi de pâine pustnicească, ca să vă obişnuiţi şi să vă „ împrieteniţi" cu ea, până vi se va face agreabilă şi chiar plăcută. Trebuie să pricepeţi că PÂINEA aceasta naturală este „alimentul-medicament" pe care-l descoperim noi.
Reduceţi tot mai mult pâinea obişnuită coaptă (şi aceasta, atenţie, să fie fără coaja anorganică). Pâinea-cir semipreparată s-o folosiţi tot mai mult, până ajungeţi la cea pustnicească. Când veţi ajunge să puteţi mânca doar pâine pustnicească şi apă simplă (perioade mai mari), aţi ajuns la „tratamentul maxim " al Medicinii Isihaste.
Se mai poate folosi şi o altă modalitate, ca ciorbe-supe din cele de mai sus.
Ciorbe-Supe, din morcovi, dovlecel, sau varză crudă, sau o salată de vegetale de sezon (câte un sortiment, după posibilităţi, rase cât mai mărunt), cu pâine pustnicească (din diferite cereale, mai ales de grâu şi secară, sau hrişcă)
Se rade un aliment de mai sus, cu puţină verdeaţă, cu puţine seminţe, tot rase,- care se amestecă bine cu praf de pâine pustnicească (10%) şi puţină acritură naturală şi foarte puţină sare. Şi puţin usturoi şi ceapă (dar atenţie, puţin, că acestea sunt excitante mai ales pentru tineri; prazul este mai bun). Separat, se încălzeşte apa, care, pentru început, să nu se facă diaree, se lasă să fiarbă până la primul clocot. Apoi, uşor, se pune peste cele pregătite, după diluţia pe care o vrei, mai zemoasă sau mai puţin. Ii mai dai gust cu acritura naturală (sau o murătură, ca varză acrită, sau castraveţi muraţi, sau borş, dar, atenţie, fără roşii, pe care bolnavii trebuie să le evite).
Bolnavii să evite solanaceele, adică roşiile, cartofii, ardeii şi vinetele. Siliţi-vă să nu le folosiţi, sau să le folosiţi foarte rar, că produc dezechilibre între masa celulară şi oase.
Dacă folosiţi varză mai multă şi mai des, atenţie, completaţi „iodul", pe care îl consumă aceasta. Lipsa de iod afectează tiroida, cu efecte nocive. Iodul îl puteţi compensa prin alte alimente cu iod mai mult, ca morcovi, napi, praz, pere, struguri. Adesea ungeţi-vă Pielea cu tinctură de iod, care astfel se va absorbi uşor.
Cei care cu greu pot renunţa la preparatele fierte, trebuie să le amestece cu preparatul nostru natural (un sfert fiert şi trei sferturi natural), ca să fie o trecere uşoară. Astfel, se va trece tot mai mult la partea naturală. Pâinea pustnicească să se evite a fi folosită cu fierturi, pentru că produce fermentaţii. Se mai pot folosi şi alte sortimente, după sezon şi posibilităţi.
Cei foarte slabi digestiv să sugă şi ciorbele şi supele şi să arunce partea grosieră. Atenţie, să se mănânce cu „linguriţa", încet, cu mestecare multă.
Nu vă complicaţi cu sortimente rare; cele mai la îndemână sunt şi cele mai bune. Este chiar indicat să nu se folosească sortimente prea variate, ci perioade cât mai lungi să se folosească un singur sortiment. Aşa folosiţi alternativ cel mai mult morcovii, varza, dovleceii, verdeţurile obişnuite şi rar altele mai deosebite. Cerealele, la fel, grâul şi porumbul pe prim plan şi apoi orezul. Cei bolnavi să evite cartofii şi roşiile, mai ales bulionul, care este foarte nociv la boală.
Noi mai recomandăm, insistent, ca zilnic să se folosească seminţe de dovleac (crude, neprăjite), câte o mână, pentru că deparazitează traiectul digestiv şi totodată hrănesc, şi de asemenea desfundă secreţia biliară. La fel este urzica, vegetala „ minune ", crudă sau uscată.
Fructele să nu fie prea dulci, dar nici acre. Să se evite dulciurile, că sunt „otrava mascată" a bolilor. în boală este nevoie de o hrănire uşoară, dar dulciurile trec prea repede în sânge şi adesea rămân nedigerate şi intoxică mai mult decât hrănesc. La fel, lactatele şi brânzeturile, care înfundă circulaţia digestivă, trec nedigerate în sânge şi se depun în organe. Trebuie o alimentaţie cât mai naturală, pe care organismul bolnav cu puterile ultime le mai poate digera. Şi mai trebuie ca organismul să fie repus pe picioare, ca să înceapă „digerarea".
Copilul mic are în special nişte sucuri ce pot digera laptele (dar cel natural, de mamă), însă adultul are doar „sucuri pentru pâine-laptele vârstei a doua". De aceea, noi insistăm cu atâta evidenţă pe pâine, ca arhememorial al hranei noastre. Pâinea (dar cea necoaptă, pustnicească) reface memorialul digestiei şi al hranei, de unde şi efectul medicamentos.
Piureuri de vegetale cu pâine pustnicească; sărmăluţe şi chiftele cu pâine pustnicească
Este meniul pentru masa de prânz. Morcovi, dovlecel, sau varză crudă, sau o salată de vegetale de sezon, (câte un sortiment după posibilităţi, rase cât mai mărunt), cu pâine pustnicească (din diferite cereale, mai ales de grâu şi secară, sau hrişcă, 10%) şi puţină acritură naturală şi foarte puţină sare. Şi puţin usturoi şi ceapă (dar atenţie, puţin, că acestea sunt excitante mai ales pentru tineri; prazul este mai bun). Se face astfel un piure ce se diluează cu alte vegetale rase, sau cu puţină apă (uşor încălzită sau fiartă pentru cei predispuşi la diaree). Se mănâncă cu puţin cir de porumb. Se pot folosi murături. Dintr-o cantitate mică de acest piure se face şi o ciorbiţă, punându-se apă încălzită sau fiartă şi cu adaos de acritură-murături.
La fel, din cele mai de sus se fac mici sărmăluţe, care se învelesc în foi de varză crudă sau acră, sau în foi de viţă. Tot la fel se fac chifteluţele, dar mai tari, cu pesmet de pâine pustnicească pe deasupra. Se mai prepară un „sos picant" din materialul respectiv, cu un adaos mai mare de acritură şi ceva condimentat. Se mănâncă, la fel, cu puţin cir de porumb. Din mici cantităţi din acestea se face şi supa, ca felul doi, ca mai sus.
Noi indicăm să se mănânce întâi mâncarea mai tare şi apoi ciorbele zemoase. Supa să fie felul doi.
Aceste meniuri naturale sunt foarte hrănitoare, chiar dacă sunt servite în cantităţi mici. O „lingură" de mâncare naturală face cât o farfurie mare de fierturi. Mai ales pentru bolnavi, „ mâncarea cu picătura" este la fel cu cea cu farfuria.
Pentru masa de seară, se poate folosi tot ca la prânz, sau se repetă meniul de dimineaţă (Vezi reţeta 5).
Bolnavii să evite pe cât posibil uleiul, ca şi orice grăsime directă, ca unt, smântână, pentru că acestea trec nedigerate în sânge şi produc înfundări circulatorii. Să se folosească seminţele uleioase măcinate. Atenţie, şi seminţele trebuiesc ţinute până la 10 ore în apă, ca să se desfacă partea uleioasă şi să se neutralizeze râncezeala datorată uscării.
Se indică şi o selectare diurnă a mâncării. Dimineaţa să se mănânce fructele şi hidricile5, dar nici dulci, nici prea acre. Se pot folosi citricele şi alimentele uşor acide. La prânz să se folosească alimentele proteice, puţine lactate-brânzeturi (unii chiar ouă şi carne) şi boabele leguminoase, ca fasolea, soia, lintea, mazărea. Seara să se folosească amidonoasele-glucidele, cele uşor dulci. Aşa, să nu se amestece unele cu altele, că devin indigeste. Se poate folosi însă şi un singur sortiment pe toată ziua, dar acesta să fie „amidonos", nu proteic şi acid. Bolnavii să fie atenţi cu această selectare.
Se tot vorbeşte de o alimentaţie completă, vitaminoasă, calorică. Pentru bolnav nu mai este important câte calorii are, dar trebuie ţinut cont de părţile celelalte. Ştiinţa a descoperit importanţa hranei complete, adică să fie deodată cele trei categorii, glucide, proteine şi grăsime. Meniurile noastre naturale satisfac aceste condiţii. Fiind naturale, au toate vitaminele. Seminţele au grăsimi şi proteine. Pâinea pustnicească are din plin partea amidonoasă.
Problema mai delicată este cu aşa zisele „proteine esenţiale", ce nu se găsesc în vegetale. Nucile, urzica, hrişcă, ovăzul, lintea, şi mai ales soia au şi aceste ingrediente. De aceea, este indicat ca, totuşi, să se mai folosească de către bolnavi şi puţine lactate-brânzeturi, dar tot nedegradate termic), care au proteinele esenţiale. Noi evităm carnea, ouăle şi peştele, dar nu cu exclusivitate totală, mai ales pentru unii care cu greu pot trece la mâncarea direct naturală.
Laptele şi brânzeturile să fie doar naturale, netrecute prin foc, pasteurizare sau cu alte prefaceri. De asemenea, să fie în cantităţi minime, doar atât cât să completeze lipsurile proteice. O lingură de caş dulce, până la 10 linguri de lapte dulce sau iaurt, sunt suficiente. Mai mult, acestea să fie doar pe stomacul gol şi fără nimic altceva, iar alte sortimente să se mănânce după o oră. Cei ce muncesc mai greu pot folosi şi cantităţi mai mari, dar tot cu condiţia de a fi luate singure. Timpul cel mai indicat este înainte cu o oră de masa de prânz. Dacă aveţi posibilitatea de a procura lapte direct de la vacă, faceţi cam o jumătate de kg. de iaurt, care să se acrească foarte puţin şi mâncaţi-l aşa, trei zile pe săptămână; ajută mult. Excludeţi caşcavalul, brânza topită, sau alte feluri de brânzeturi fermentate. Pentru boli grave, acestea sunt otrăvuri. Caşul dulce este cel mai accesibil, dar nu mult. Această cantitate minimă este suficientă. Baza alimentaţiei este în verdeţuri, în boabele leguminoase şi mai ales în cereale. Fructele sunt deserturile. Cine nu înţelege aceasta, nu va beneficia de tratarea bolilor.
După mesele principale, nu vă grăbiţi să mai mâncaţi, ci faceţi o pauză, în care să beţi doar apă simplă, gură cu gură şi la intervale de 10-15 minute, ca să se dizolve sucurile stricate după digestie, să se purgheze reziduurile digestiei şi să se spele murdăriile digestiei. Ţineţi apa într-o sticlă albastră la lumină câteva ore, ca să se dezinfecteze, şi eventual puneţi un căţel de usturoi puţin zdrobit, sau în caz de diaree, fierbeţi apa şi apoi lăsaţi-o la lumină câteva ore şi apoi folosiţi-o. Apa este al doilea medicament după pâine, în Medicina Isihastă.
Seminţele uleioase trebuiesc neapărat „înmuiate" timp de 10 ore (uşor zdrobite, dar nu măcinate, ca să nu încolţească, pentru că le dă o toxicitate de încolţire foarte distructivă pentru bolnavi). Zilnic folosiţi sâmburi de nucă, sau de alte seminţe (dovleac, floarea-soarelui, alune, în prealabil înmuiate, cum s-a menţionat mai sus), nu mai mult de o lingură, pe care să le mestecaţi încet, ca pe bomboane înaintea meselor principale; sunt alimentul-medicament de cea mai mare valoare. Cei fără dinţi să le zdrobească foarte bine, ca pe o pasta. Atenţie să fie bine mestecate în gură, cel puţin trei minute la orice înghiţitură.
Ieromonah Ghelasie
Fragment din volumul "Retetele medicinei isihaste pentru cei grav bolnavi", Editura Platytera