Policlinica Spitalului din Dorohoi inaugurată după finalizarea proiectului de reabilitare (foto, video)

Astăzi, 18 septembrie, se reia activitatea medicală din cadrul Ambulatoriului de Specialitate din municipiul Dorohoi. Astfel, tot astăzi a avut loc evenimentul de inaugurare al Policlinicii, în urma finalizării proiectului de reabilitare.

Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Primăria municipiului Dorohoi și se ridică la suma de 17 milioane de lei.

Am văzut bucurie și speranță pe chipurile dorohoienilor participanți la inaugurare. De asemenea, cadrele medicale își vor desfășura activitatea în Ambulatoriul de Specialitate în condiții normale cu aparatură modernă într-un cadru prietenos. Repet ce am scris zilele trecute pe aici! Probabil este una dintre cele mai frumoase, elegante și bine dotate instituții de acest gen din nordul Moldovei. Este o realizare frumoasă pentru dorohoieni, pentru primarul nostru și desigur pentru echipa managerială condusă de dr. Valerian Andrieș”, a declarat preot Teodor Ciurariu.

În continuare, Spitalul Municipal Dorohoi în colaborare cu Primăria Dorohoi va derula un proiect în valoare de 3 milioane de euro pentru dotarea cabinetelor, serviciilor şi laboratoarelor cu aparatură modernă. Acestea sunt aparat Rx, mamograf, osteodensitometru, colonoscop, 11 ecografe, 17 echipamente pentru laboratorul de analize medicale, 7 echipamente BFT, 3 echipamente dermatologie, 1 rezectoscop, 17 echipamente pentru cabinetele din ramura chirurgicală, 25 echipamente pentru cabinetele din ramura medicală.

Acest proiect finalizat acum se adaugă celor realizate integral în ultimii 3 ani, adică realizarea unei clădiri noi în casa scării de chirurgie, construire lift exterior pentru Sectia Interne a Spitalului Municipal Dorohoi și reabilitarea centralei termice (instalaţie nouă gaz şi cazane noi).

Spitalul Municipal Dorohoi are în derulare în acest moment următoarele proiecte:

1.            Eficientizarea energetică a cladirilor Secţie Materno-Infantil şi Bloc Alimentar - spălătorie, din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi

2.            Proiect POIM Dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV-2

3.            Proiect POIM Creşterea siguranţei pacienţilor în clădirile secţiei chirurgie şi sectiei interne în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi (fluide medicale)

4.            PNRR Îmbunătăţirea serviciilor medicale ale Spitalului Municipal Dorohoi prin dotarea cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale

5.            Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi

6.            PNRR Planning - Dotarea cabinetului de planificare familială din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi

7.            PNRR Digitalizarea Spitalului Municipal Dorohoi

8.            POS construire pavilion Psihiatrie şi reabilitare pavilion Administrativ

Toate aceste proiecte coroborate cu angajarea de medici în specialităţile deficitare (gastroenterologie, oncologie,oftalmologie, radiologie, ATI, pediatrie, cardiologie, neurologie, medicină internă), vor contribui la creşterea calităţii actului medical pentru toţi cetăţenii municipiului Dorohoi şi ai UAT-urilor arondate.

Le mulţumesc tuturor colegilor din spital pentru efortul depus şi fac apel la toţi cetăţenii să se adreseze cu încredere corpului medical din spitalul nostru care este foarte bine pregătit şi beneficiază de aparatură medicală modernă”, transmite managerul Spitalului din Dorohoi, dr. Valerian Andrieș.








Sursa foto&video: Marcela Istrate 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Chișinăul confirmă: O rachetă rusească a survolat ilegal spațiul aerian și a ajuns în România. Maia Sandu: ”Kremlinul alege distrugerea!”

astăzi, 12:55

Autoritățile de la Chișinău anunță că o rachetă rusească a survolat ilegal spațiul aerian în această dimineață, cazul fiind înregistrat în contextul în care Moscov...

Îl pierde Iftime pe Mailat? ”Noi îl dorim, e pe lista noastră de transferuri”, anunță clujenii!

astăzi, 12:07

Jucătorul de 26 de ani ar putea ajunge în Cluj după ce ultima oară a jucat la Suwon Samsung Bluewings. „Este adevărat. Îl dorim pe Mailat. Se află pe lista noastră de transf...

”Duel în trei”, cu actor botoșănean în rol principal, intră în cinematografe pe 30 decembrie! (Foto, Video)

astăzi, 11:05

„Duel în trei,” primul film de epocă regizat de Iura Luncașu, este bazat pe nuvela „Ursul”, de A.P. Cehov. Acțiunea este plastă în România, anii 1920. Dup...